Opinie

Majoritatea celor pasionați de telefoane mobile se uită în special la două elemente: design și specificații tehnice. La a doua categorie cele mai des discutate sunt CPU, GPU, memoria RAM, spațiul de stocare, camera foto și video, bateria.

Sunt funcții sau specificații pe care mi-aș dori să le văd la unele telefoane de top și nu le găsesc. Unele modele de top le au, altele preferă să nu le integreze. Fiecare producător are strategia sa. Ordinea este aleatorie.

1. Slot pentru microSD – cel mai criticat era LG Nexus 4 când se discuta la început doar de varianta de 8 GB. Dacă se oferă 32 GB aș zice că microSD-ul iese din calcul. În timp cred că va dispărea și locul său va fi luat de telefoane cu memorie suficientă + stocare în cloud.

2. Infraroșu – pentru a transforma telefonul în telecomandă pentru televizor. Mi-aș dori și ceva aplicații care să ofere o compatibilitate sporită cu modele de televizoare de la diverși producători. Am observat că trendul ăsta a revenit. HTC One dispune de așa ceva + alte telefoane de top anunțate în 2013.

3. Buton dedicat pentru camera foto – pe Windows Phone a devenit o cerință a Microsoft pentru companiile care produc telefoane cu acest software. Mai sunt și câteva modele Android. Ar fi cel mai simplu ca printr-un buton pus pe lateral să accesezi camera foto direct și să captezi un anumit moment considerat interesant / inedit / etc.

4. Slotul pentru microSD și pentru cartela SIM pe lateral – fără să mai fie nevoie a scoate capacul bateriei și pentru a îndepărat acumulatorul, a porni și reporni device-ul.

5. Boxe dispuse pe lateralul ecranului. Mi se par a oferi cel mai bun sound în jocuri, filme, vizionat clipuri via YouTube. Nu mai este obstrucționat sunetul nici în landscape și nici în portrait mode.

6. Căști de tip in-ear în pachet. Căștile rotunde pe jack de 3.5 mm ar trebui să dispară. Fiecare companie ce produce un telefon de top ar trebui să se gândească și la căști, cel mai folosit accesoriu de la un smartphone. Așa s-ar mai individualiza și față de concurență.

7. Fără taste capacitive și implementată soluția de la Samsung Galaxy Nexus sau LG Nexus 4, butoane de tip touch direct pe display. Mi se pare o soluție antică și îndepărtarea lor contribuie la obținerea unui smartphone ceva mai compact. Plus că de multe ori le accesezi fără să vrei, mai ales când te joci pe telefon.

8. Radio FM – o să zâmbiți, dar mai sunt situații în care bătrânul radio se va dovedi folositor. Samsung Galaxy Nexus și LG Nexus 4 au renunțat la această funcție.

9. LED de notificare customizabil – am observat că a revenit trendul și mi se pare de bun augur. Este mai simplu să te uiți după LED și ulterior să decizi dacă trebuie să-ți deblochezi telefonul.

10. Setări diferite pentru CPU + GPU – precum la portabile. Să poți alege diferite moduri presetate care să-ți garanteze un plus de performanță sau autonomie, în funcție de situație.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.