Smartphone

Am testat acest smartphone și recenzia noastră o găsiți – aici. Vorbim de un telefon dual-sim interesant cu display de 4.1 inch și rezoluție 480×800 pixeli, Android 2.3.5 Gingerbread. Era tare dacă-i aduceau Android 4.0 ICS, dar cred că hardware-ul său bazat pe un single core la 670 MHz și 512 MB RAM nu suportă cea mai nouă versiune a sistemului de operare mobil dezvoltat de Google.

Marele neajuns la acest telefon era că nu venea cu Google Play preinstalat. Puteai să aduci un apk, puteam să mă loghez în cont și când începeam să caut aplicațiile sau să descărcat una dintre ele mă scotea afară din Google Play și afișa o eroare. Noroc că am dat de un magazin distinct – 1MobileMarket care seamănă cu Google Play și oferă peste 200.000 de aplicații. Acolo am găsit aplicațiile optimizate pentru Android ale: twitter, facebook, google reader, google docs, gmail, YouTube, Quadrant Standard.

Să vedem ce promite Allview – aici.

Allview pune la dispozitia utilizatorilor telefonului P3 Alldro un update la sistemul de operare Android 2.3.5. Noua versiune optimizeaza functionalitatea telefonului, in special a interfetei de utilizare a camerei foto-video, a aplicatiilor si tranzitiilor de la un meniu la altul, printr-o mai mare stabilitate a software-ului. Astfel, prin update, smartphone P3 AllDro permite cu usurinta accesul la un magazin dedicat de aplicatii si are noi aplicatii preinstalate care ii sporesc in mod pozitiv utilitatea. In ceea ce priveste modificarile aduse camerei foto-video, administrarea galeriei de fotografii si cea a fisierelor video se realizeaza mult mai facil si rapid.

Și acum să detaliem cum se face procedura de upgrade:

1. Trebuie să downloadați un fișier de 119 MB de aici. Dezarhivați fișierul și vă apar două foldere: Update.zip și AAAAB3Nza. Le copiați pe un card microSD. Puteți să faceți această operație și dacă aveți telefonul conectat la calculator prin cablul microUSB – USB 2.0. Copiați cele fouă foldere pe microSD card.

2. Porniți telefonul și apăsați butonul Update System. Dați ok și instalarea va începe.

3. Telefonul se va restarta și veți aștepta ceva mai mult decât de obicei la operația de start. Așa se întâmpla la majoritatea telefoanelor Android. La mine nu a fost cazul, a pornit instantaneu după ce s-a realizat partea de update.

Toată operația a durat sub 5 minute.

Aveți și o galerie foto în care vedeți cum era smartphone-ul înainte de update și după ce s-a schimbat. Sunt puse în ordine cronologică. Veți vedea că interfața sa nu s-a schimbat prea mult. Mi-a schimbat automat în limba română din engleză. Versiune Android este 2.3.5 Gingerbread ca și înainte.

Remarc că se mișcă mai fluent prin meniu. Și-au mai făcut apariția o serie de widgets în plus. Nu mi-a păstrat aplicațiile pe care le aveam instalate. Integrează Android Market și că acum se oferă acces la aplicațiile din Google Play. Își face upgrade direct la Google Play. Nu mai trebuie să downloadezi aplicația de Gmail, YouTube sau Google Maps. Le are preinstalate de această dată.

Un mare punct pozitiv est că acum funcționează descărcarea de aplicații fără probleme via Google Play. Am făcut o serie de teste de benchmark spre a vedea dacă se poate vorbi și de un spor de performanță. Până la urmă acest update are 119 MB.

Allview P3 AllDro Înainte de update După update
Quadrant Standard* 712 puncte  640 puncte
AnTuTu Benchmark 1.821 puncte  1.537 puncte
Vellamo** 223 puncte

*Quadrant Standard a trecut între timp la o nouă versiune cu o serie de schimbări. S-ar putea ca eventualele fluctuații de rezultat să parvină de aici.

**Am pornit benchmark-ul de 2 ori și a refuzat să-l finalizeze.

Allview P3 ar fi fost cu adevărat un smartphone dual-sim de top dacă aducea procesorul de pe tableta de 7 inch – AllDro Speed – la 1.2 GHz și să ruleze Android 4.0 ICS. Nu ar fi fost niciun dual-sim cu Android mai ofertant ca hardware și sofware. Procesorul de 670 MHz însoțit de 512 MB RAM își arată limitele. Noroc că au pus un accelerator grafic din seria PowerVR care ajută mult în jocurile descărcate din Google Play.

Remarc faptul că Allview – un brand local – a adus Android 4.0 pe unele tablete din portofoliu și lucrează în ritm continuu pentru a aduce update software la produsele sale și a oferi o experiență mai plăcută.