Opinie

Redactez articolul de pe un laptop cu 8 GB RAM. Atunci când l-am cumpărat avea 4 GB RAM și am mai adăugat încă 4 GB pentru un plus de viteză, pe lângă SSD-ul ce a schimbat HDD-ul încorporat de notebook.

Pe un laptop ai nevoie de memorie RAM cât mai mare spre a rula aplicații mai complexe, partea de editare grafică și video, jocuri etc.

De ce ai avea nevoie de 4 GB RAM pe un smartphone?

Nu am un răspuns clar la această întrebare. Știu că Android consumă resurse din plin, iar 4 GB RAM ajută la un plus de fluență la nivel de UI. Totuși, 2 GB RAM îi consider a fi arhisuficienți. Folosesc un LG Nexus 5 cu 2 GB RAM și Qualcomm Snapdragon 800 + Android 5.0.1 Lollipop și nu are lag la nivel de interfață, rulează orice joc sau aplicație din Google Play.

Pe de altă parte nu am sesizat diferențe clare la încărcarea unor jocuri din marketul Android, indiferent dacă le pun pe un telefon cu 1, 2 sau 3 GB RAM. Se încarcă la fel, grafica se situează la același nivel.

Da. Este bine sau chiar foarte bine să ai 4 GB RAM pe un telefon mobil, dar respectiva putere de procesare nu este folosită nici măcar la 50% din potențial, cu cel mai complex joc din Google Play la momentul actual.

Tag-uri: smartphone
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.