Smartphone

Sony a lansat Xperia Z5 și Z5 Premium și pe aceeași linie ar merge și pentru Xperia Z5 Compact ce ar primi o ediție Premium, cel puțin pe piața din Japonia, dar nu văd ce i-ar putea opri în aduce respectivul terminal și la nivel internațional. 

Sony Xperia Z5 Compact Premium ar integra un display de 4.6 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 4 GB memorie RAM și baterie de 2900 mAh. Sony Xperia Z5 Compact are un ecran de 4.6 inch cu rezoluție HD, 2 GB RAM și baterie de 2700 mAh.

Trebuie să punctez clar că suntem la rubrica: Bursa zvonurilor, iar un anunț oficial urmează a fi făcut în zilele sau săptămânile următoare. Dacă Xperia Z5 Compact Premium înglobează specificațiile respective, din start devine cel mai performant telefon Android cu display de sub 5 inch, fără a avea un rival în apropiere, unul cu care să facem comparații.

Este o nișă și cea a telefoanelor de top cu ecrane mai mici, mai ușor de strecurat în buzunar. Sunt multe persoane nemulțumite de faptul că telefoanele de top au ecrane de 5 – 5.5 inch. Sony cu Xperia Z5 Compact Premium acoperă acest spațiu lăsat liber de ceilalți producători hardware.

Sursa: AndroidAuthority.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.