Tablete

După ce în urmă cu câteva zile vă prezentam conceptul smartphone-ului Nokia Snow, acelaşi designer, Mohamed Magdy, ne prezintă astăzi un concept pentru o tabletă Nokia ce va rula sistemul de operare Windows 8.

Această tabletă Nokia va avea un display Super AMOLED de 12 inch cu o rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli, cameră foto de 12 megapixeli cu tehnologia Carl Zeiss, autofocus şi bliţ cu LED dublu, cameră secundară de 8 megapixeli (cam ireal la acest capitol) ce ar putea realiza apeluri video în format HD, 4 boxe, port HDMI, un port USB 3.0 şi 2 porturi USB 2.0 şi un suport pentru vizualizarea mai comodă a filmelor. Despre procesor, memorie RAM sau meorie internă, designer-ul nu a oferit niciun fel de informaţii.

Ca şi Nokia Snow, tableta aceasta arată foarte elegant şi oferă un plus de stil utilizatorilor. Credeţi că pot fi reale cele două concepte?

Sursa: concept-phones.com