gAuto

Zvonul a început a circula prin intermediul Financial Times, ei spun că s-ar baza pe trei surse în a face o astfel de afirmație. Totuși, McLaren deja a trimis o clarificare oficială și a spus că nu ar fi vorba de așa ceva. 

Adevărul este undeva la mijloc. În sensul în care Apple își dorește să intre pe piața vehiculelor eletrice și autonomie, au suficient de mult cash ca să investească în acest domeniu. Circulă zvonul că au renunțat în a dezvolta de la zero și caută cea mai rapidă metodă spre a intra într-o nișă pe care Tesla sau Google par a fi cu cel puțin un pas în față.

Pe de altă parte, McLaren pregătește un supercar electric – McLaren P1 și de obicei asociem compania britanică strict cu F1 sau automobilele sale ce pun experiența șofatului în prim plan. Totuși, Ron Dennis a extins operațiunile în ultimii peste 30 de ani – de la electronică aplicată pentru NASCAR și Formula 1 și până la trenuri de rulare hibride, materiale ușoare etc.

Este cu adevărat o companie cu valențe tech, una pe care Apple și-ar dori să o vadă integrată în portofoliul său. Ar fi cea mai mare mișcare a Apple din ultima vreme și la mijloc s-ar afla miliarde de dolari.

Rămâne de văzut dacă FT a avut dreptate sau a fost doar o fumigenă de presă.

Categorii: gauto
Tag-uri: apple
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.