Dacă înainte de acest review auto anunțam o premieră pentru Gadget.ro, testarea unei mașini electrice, acum ar trebui să fac același lucru. În momentul în care am început a redacta materialul de față mi-am dat seama că dintre toate review-urile auto de pe site acesta este primul pentru o mașină cu motor pe benzină. Adică eu am testat pentru Gadget.ro până acum numai diesel-uri, motoare pe care nu le agreez în mod prioritar.

Iată deci impresiile legate de o mașină pe care am apreciat-o dintotdeauna, ce vine de la cel mai mare producător de motoare cu ardere internă din lume. Honda Civic în generație actuală este pe sfârșit de carieră, dar asta nu înseamnă nici pe departe că nu mai merită atenția noastră.

Încă este una dintre cele mai interesante propuneri din clasa compactă, chiar dacă anii au trecut de la prezentarea generației care făcea furori la nivel de design, cea prezentată în 2005. În 2011 rețeta se păstra și actuala versiune Honda Civic a dus mai departe un aspect cu adevărat unic.

Lăsăm considerațiile legate de design pentru capitolul dedicat, deocamdată să vedem câteva dintre caracteristicile unui Civic primit la test de la dealerul Honda Asko International, căruia dorim să-i mulțumim pentru încrederea acordată.

Specificații pentru Honda Civic 1.8 i-VTEC 142 CP M6

Specificatii Honda Civic 1.8 i-VTEC

Design exterior și interior

Honda Civic Interior

Revenim la aspectul exterior. În 2005 Honda lansa în clasa compactă un model ajuns atunci la a opta generație, dar care se rupea complet de designul tern ce caracterizase versiunile precedente. Niciunul dintre competitori nu a avut curajul să vină cu ceva atât de extrem.

Generația actuală, dacă aș face o paralelă între lumea auto și gastronomie, păstrează gustul foarte picant, care poate plăcea de la bun început sau poate fi total neapreciat, dar pe care îl rafinează prin adăugarea unor condimente alese.

Forma de bază a fost lăsată neatinsă, fiind operate doar câteva schimbări menite a revitaliza designul. Din punctul meu de vedere, Honda Civic ar putea foarte bine să mai păstreze acest aspect câțiva ani buni de acum încolo, fiind încă actual.

Civic-ul primit de noi a venit în echiparea Sport, variantă ce se deosebește doar un pic față de celelalte. Partea inferioară grilei față ușor redesenată, care prezintă același model în romb cu al grilei de deasupra, jantele de aliaj de culoare neagră și plafonul interior negru sunt cele mai importante schimbări propuse versiunii Sport. În combinație cu culoarea albastru metalizat de pe mașina testată, Honda Civic Sport a reușit să atragă câteva priviri admiratoare. Luminile de zi cu LED arată și ele spectaculos și au contribuit cu siguranță la asta.

Honda Civic Exterior

Legat de designul exterior mai adaug doar atât: dacă la multe modele auto se poate spune ba că seamănă unul cu altul, ba că a copiat de dincolo, la Honda Civic nu cred că se pot face astfel de afirmații.

Intrăm în mașină, pe locul șoferului, și observăm cu câtă grijă a fost acesta tratat de către inginerii și designerii Honda. Practic, tot interiorul pare conceput numai pentru cel de la volan. Portiera din stânga se îmbină foarte interesant cu bordul, care continuă să-l învăluie pe șofer până în dreptul schimbătorului de viteze, amplasat perfect, la numai câțiva centimetri de volan.

Senzația este că Honda Civic îți oferă tot ce ai nevoie ca șofer exact acolo unde trebuie. Turometrul este mare, vizibil prin volan, iar vitezometrul digital afișat direct în câmpul vizual. Scaunele față extrem de bine configurate te țin strâns pe virajele rapide. Aș critica totuși poziția la volan, cam înaltă pentru o mașină cu reale valențe sportive și faptul că nu exista suport lombar reglabil.

Poziția înaltă are o explicație și anume amplasarea rezervorului de combustibil sub scaunul șoferului. Această manevră a permis crearea unui sistem ingenios de scaune spate, ce se pot rabata clasic sau al căror șezut poate fi ridicat spre a crea un spațiu imens. Portbagajul poate face geloase câteva modele de clasă medie, volumul maxim ajungând până la 477 de litri.

Spațiul pentru pasageri este rezonabil, nu dintre cele mai bune, fără însă a pune probleme pentru 4 adulți și un copil.

Unele voci spun că interiorul lui Honda Civic nu este bine organizat, că ergonomia are de suferit. Într-adevăr, la o primă privire așa poate părea, dar după numai câteva zeci de minute găsești că totul este bine poziționat. Vei învăța destul de repede și pe care dintre cele 4 display-uri de la bord să cauți informațiile.

Finisările sunt bine lucrate, construcția interiorului este solidă, dar uneori materialele folosite nu sunt tocmai potrivite cu prețul mașinii. Vorbim de o compactă, totuși costurile afișate sunt undeva peste media modelelor din această clasă. Nici pe departe nu găsim materiale proaste oriunde, doar că anumite zone, adevărat dintre cele mai ascunse privirilor, sunt acoperite cu plastic dur, care se simte oarecum ieftin.

Una peste alta, avem un design excepțional atât pentru exterior, cât și la interior. Da, este ceva subiectiv, căci unora nu le place, dar măcar cu toții putem fi de acord că este altceva.

Motor și cutie de viteze

Honda Civic 1.8 i-VTEC Motor

Designul este pentru unii cu dus și întors, dar motorul pe benzină de 1.8 litri, aspirat natural, care oferă 142 CP la 6500 rpm va fi unanim apreciat. Nici nu știu de unde să încep…

Generația trecută Honda Civic a primit câteva critici pentru modul în care era insonorizat interiorul. Am condus-o și pe aceea și pot să confirm acest aspect. Noul model izolează mult mai bine zgomotele venite de la vând și de la rulare (suspensie, pneuri), dar lasă sunetul motorului să pătrundă destul de pronunțat în interior.

Dar asta nu este neapărat ceva rău, mai ales dacă îți place să știi exact cum lucrează motorul. Dacă vrei să abordezi un stil relaxat de condus, schimbi treapta până pe la 2500 rpm și nu-s mari probleme cu zgomotul. Însă nu vei putea face asta prea mult timp. Motorul nu te va lăsa. Urcă excepțional de ușor în ture, trage bine de la doar 2000 rpm și se duce spre zona roșie a turometrului într-un ritm ce pare natural, deloc forțat.

Puterea este oferită liniar, așa cum numai un motor aspirat normal o poate face. Există totuși o zonă peste care dacă treci și menții motorul mereu acolo, peste 4000 – 4500 rpm, vei simți cu adevărat ce poate face Honda Civic 1.8 i-VTEC. Sunetul te îmbie la condus sportiv, iar performanțele, chiar dacă nu de hot hatch, sunt acolo și îți provoacă plăcere.

Cutia de viteze este dintre cele mai bune. Bine etajată, cu toate că mi-ar fi plăcut o treaptă a doua mai scurtă, ea se manevrează extrem de ușor, nu agață și permite schimbări foarte rapide. Dacă ar fi să caut nod în papură, aș spune că o cursă mai scurtă a schimbătorului ar fi fost de preferat. Nimic grav însă.

Ținută de drum, performanțe și consum

Honda Civic Exterior

Degeaba am fi avut un ansamblu motor-cutie de viteze extrem de bun, dacă acesta nu s-ar fi armonizat bine și cu trenul de rulare. Noroc că inginerii Honda s-au ocupat pe îndelete și de treaba asta.

Facem iarăși o paralelă cu vechea generație, cea lansată în 2005, și vedem că s-a păstrat același caracter sportiv, care însă a fost ușor domolit. Suspensia este în continuare rigidă, doar că acum lucrează mai elegant și fără zgomote deranjante din partea articulațiilor.

Honda Civic nu este o mașină axată pe confort, asta am lămurit-o deja, dar setarea suspensiei nu mai este atât de dură. Reușește încă să păstreze perfect contactul cu suprafața de rulare, transmite tot ce se întâmplă cu roțile și te îndeamnă să conduci într-un ritm alert.

Direcția este bine reglată, poți parcurge virajele rapide cu încredere, iar volanul gros se așează perfect în mâini. Aș spune că nu oferă cel mai bun feedback pe care l-am întâlnit, cu toate astea direcția face îi face cinste caracterului sportiv afișat de Honda Civic.

Singurul element care-i dăunează într-o oarecare măsură ținutei de drum este puntea spate rigidă. Fiindcă nu avem roți independente, apare în unele cazuri un balans deranjant, iar subvirarea intervine mai repede decât te-ai aștepta. Cu toate astea, Honda Civic este destul de ușor de stăpânit la limită.

Performanțele de pe hârtie poate că nu impresionează, dar cu totul altfel se petrec lucrurile în realitate. Accelerația până la o sută de km/h coboară doar puțin sub 10 secunde, iar viteza maximă este de 215 km/h, una respectabilă de altfel. Dacă abordezi un stil sportiv de condus și ții motorul mereu peste 4000 rpm este nevoie să mai arunci câte o privire rapidă și către vitezometru. Destul de repede te vei trezi că depășești limitele legale și asta fiindcă mașina îți transmite mereu încredere.

Honda spune despre motorul 1.8 i-VTEC că se comportă ca unul de 2 litri, dar consumă cât unul de 1.6 litri. Chiar dacă pare mai mult o găselniță de marketing, nu este deloc așa. Gândiți-vă că la un stil normal de condus, ce a inclus trafic de București, autostradă, apoi urban într-un oraș mic, iar la sfârșit extraurban, am reușit o medie de 7.1 l/100 km. Și asta fără să conduc vreo clipă economic.

Într-un ritm dinamic de condus, consumul s-a dus către 9.4 l/100 km, dar rulând în afara localității, la drum întins și respectând limitele legale am reușit să cobor către 5.5 l/100 km. Dacă ne uităm la consumul dat de producător vedem că cifrele nu sunt chiar atât de departe de realitate.

Tehnologie și siguranță

Honda Connect Screenshot (30)

Fiindcă vorbim despre un model pe final de carieră am putea crede că la capitolul tehnologie la bord nu sunt prea multe de spus. Nimic mai greșit. Asta mai ales dacă îți permiți una dintre versiunile superioare de Honda Civic la care să mai bifezi în plus și câteva echipamente opționale.

La noi a ajuns varianta Sport care aș spune că este una superioară, chiar dacă nu cea mai bine dotată dintre versiuni. Aceasta a primit și toate opționalele disponibile așa că avem ceva de analizat pe aici.

O să fac mai intâi o listă cu cele mai importante dintre dotările de confort, apoi o să vorbim puțin despre sistemul de infotainment, iar la final vedem ce primim pe partea de siguranță.

Dintre dotările de serie pentru Honda Civic 1.8 i-VTEC Sport: volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele, pedale din aluminiu, display multi-informațional (în dreapta vitezometrului), sistem de oprire a motorului Start/Stop (Idle Stop), climatizare automată pe două zone, cruise control, senzori de lumină și ploaie, oglindă interioară electrocromată, geamuri față/spate acționate electric etc. La acestea adăugăm sistemul opțional Honda Connect cu ecran touchscreen de 7 inch cu navigație Garmin și CD Player.

Despre cel din urmă ar fi foarte multe de spus, ba chiar aș fi putut realiza o recenzie dedicată acestui sistem. În esență vorbim despre o tabletă integrată în bordul mașinii, dispozitiv ce rulează un  Custom ROM bazat pe Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich. O să spuneți că de ce pe Android 4.0.4 ICS. Fiindcă nu este nevoie de mai mult într-o mașină.

Până la urmă avem smartphone și tabletă separate, iar sistemul entertainment din automobil nu trebuie să ruleze neapărat ultima versiune software atât timp cât își face bine treaba. Iar sistemul Honda Connect reușește să fie unul foarte bun.

Ai atât de multe opțiuni prin meniu, există o grămadă de setări, de afișaje, de informații, încât îți trebuie câteva zeci de minute să vezi tot ce poate să-ți ofere acest sistem. Dacă mai adăugăm și posibilitățile extinse de conectivitate, atunci chiar înțelegem că avem de-a face cu un sistem de infotainment pentru adevărații pasionați de tehnologie.

Că tot am amintit de conectivitate, Honda Civic cu sistemul Connect aduce două porturi USB, bluetooth, Wi-Fi și un HDMI. Prin acesta din urmă putem reda conținutul de pe smartphone sau tabletă direct pe ecranul de 7 inch al sistemului. Asta desigur numai cât automobilul staționează.

Prin conexiune Wi-Fi (eu m-am conectat direct la rețeaua de acasă, dar puteți face hotspot de la smartphone) aveți internet direct pe sistemul de infotainment. Astfel aveți acces la aplicații, la informații în timp real și multe alte opțiuni.

În rest, după cum am spus, ar fi extrem de mult de vorbit despre Connect de pe Honda Civic. Am făcut foarte multe capturi de ecran din meniul acestui sistem tocmai pentru a vă putea face o idee cât mai bună despre ce oferă Connect și cum sunt structurate meniurile și opțiunile:

Pe partea de siguranță Honda Civic aduce o serie de sisteme active și pasive care vin în ajutorul șoferilor. Standard la versiunea Sport avem: airbag șofer cu umflare în două trepte, airbag pasager față cu posibilitate dezactivare, airbaguri laterale față, airbaguri tip cortină față/spate, tetiere active față, ABS, EBD, asistență la frânarea de urgență (BA), controlul tracțiunii și stabilității (VSA), sistem de asistență la plecarea din rampă, sistem de monitorizare a presiunii din pneuri, centuri de siguranță cu sistem de retractare (cu două stadii pentru centurile față), cameră video pentru deplasarea în marșarier, sistem activ de frânare în oraș.

Opțional, pe lângă toate cele de mai sus, putem adăuga: sistem de avertizare asupra coliziunilor frontale, sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, sistem de avertizare părăsire banda de circulație, sistem de avertizare unghi mort (martor LED în oglinzile exterioare) și sistem avertizare trafic lateral la mersul cu spatele, sistem automat de asistență pentru faza lungă.

Senzorii necesari funcționării optime a unor sisteme de asistență și siguranță:

Honda Civic Interior

Preț

Honda Civic 1.8 i-VTEC Sport ADAS NAVI22.308 Euro cu TVA preț de listă la ASKO International

Concluzii

Honda Civic Exterior

Acum că ați văzut și prețul ați înțeles probabil de ce am spus că unele materiale din interior nu par potrivite pentru acest nivel de cost. Nu o să spun acum că Honda Civic este ieftină și nici măcar că merită fiecare cent, dar acest model poate deveni o alternativă la compactele premium, gen BMW Seria 1, Mercedes Benz Clasa A sau Audi A3. Față de acestea va ieși cu siguranță în evidență, asta bineînțeles dacă vă și doriți așa ceva. În plus, puteți fi siguri de calitatea și fiabilitatea marca Honda.

Noi am analizat azi varianta de echipare Sport, care am văzut ce preț are cu toate opționalele. Există însă în această perioadă o ofertă extrem de tentantă pentru versiunea Lifestyle care pleacă de la doar 14.868 euro. Pentru acești bani primiți același motor superb și o echipare de confort cuprinzătoare. Și să nu uităm de design… Puteți afla mai multe de pe hondaauto.ro

Principalele puncte pro și contra pentru Honda Civic 1.8 i-VTEC Sport:

PRO

  • design exterior și interior ce poate fi considerat oricum, dar în niciun caz banal;
  • motor pe benzină extrem de reușit, ce oferă performanțe bune cu un consum decent de carburant;
  • modularitate bună a interiorului, sistemul Magic Seats permite transportul obiectelor voluminoase, portbagaj cu volum maxim impresionant pentru clasa compactă – 477 litri;
  • ținută de drum cu accente sportive evidente, dar care nu lasă complet la o parte confortul;
  • sistem de infotainment foarte complex, cu numeroase opțiuni și posibilități de conectivitate;
  • multe sisteme de asistență și siguranță în echiparea standard.

CONTRA

  • vizibilitate foarte redusă către spate din cauza lunetei traversate de eleronul de mari dimensiuni;
  • deși mult mai bine decât la generația precedentă, izolarea fonică poate fi perfecționată;
  • poziție înaltă de condus, volanul putea să aibă o reglare mai amplă pe înălțime fiind prea aproape de picioare, scaun șofer fără suport lombar în echiparea Sport;
  • puține spații de depozitare în interior și de mici dimensiuni.