Smartphone

Huawei Ascend P6 a fost unul dintre cele mai reuşite telefoane ale anului 2013, în special datorită designului foarte atrăgător, dar şi datorită grosimii sale reduse de doar 6.18 mm. Dar cum fiecare smartphone este bun la vremea lui, lansarea lui Ascend P7 este iminentă şi se apropie cu paşi repezi.

În contextul unui mister total în tabăra Huawei, informaţiile neoficiale afirmă că noul Ascend P7 va dispune de un display de 5 inci Full HD, procesor quad-core tactat la 1.6 GHz realizat in-house de Huawei, 2 GB memorie RAM, 16 GB memorie internă + suport pentru card microSD, cameră foto de 8/13 megapixeli, baterie de 2.460 mAh, plus o nouă versiune de Emotion UI.

Astăzi au apărut pe site-urile de specialitate şi primele poze ale acestui nou smartphone, despre care totuşi nu ne putem pronunţa dacă sunt sau nu reale. Lansarea oficială pentru Huawei Ascend P7 se pare că va avea loc pe 7 mai într-un eveniment organizat în capitala Franţei, Paris.

14021317-zHuawei-Ascend-P7-Tenaa514021317-b14021317-c14021317-c1