Smartphone

Noul HTC One s-a lăsat așteptat. Samsung GALAXY S5 și Sony Xperia Z2 au debutat în cadrul MWC Barcelona 2014. HTC și-a calculat bine mutarea și speră prin intermediul noului său smartphone de top să facă față concurenței și să puncteze mai bine pe partea de comercializare.

HTC One a primit o sumă de distincții în 2013, dar milioanele de unități vândute s-au contabilizat la compania sud-coreeană. Samsung GALAXY S4 a avut mult mai mare priză la public decât smartphone-ul high-end al companiei taiwaneze ce a ieșit în evidență prin review-urile pozitive. În lista de mai jos s-ar înscrie și Oppo Find 7 QHD, dar probabilitatea să-l vedem importat pe cale oficială sau cu debut în oferta operatorilor telecom este foarte mică.

lansare-Samsung-GALAXY-S5 (19)

Specificații detaliate pentru noul HTC One, Samsung GALAXY S5 și Sony Xperia Z2:

Smartphone

Date tehnice

Noul HTC One (M8)

Samsung GALAXY S5

Sony Xperia Z2

Ecran

Super LCD3 de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 441 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3

Super AMOLED de 5.1 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 432 ppi și protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3, rezistent la contactul cu apa și praful

IPS de 5.2 inch cu tehnologia triluminos, rezoluție 1920×1080 pixeli, 424 ppi, rezistent la contactul cu apa și praful

Procesor

Qualcomm MSM88974AB Snapdragon 801 quad-core la 2.3 GHz

Qualcomm MSM8974AC Snapdragon 801 quad-core la 2.5 GHz

Qualcomm MSM8974AB Snapdragon 801 quad-core la 2.3 GHz

Memorie

2 GB RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB

2 GB RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB

3 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB

GPU

Adreno 330

Adreno 330

Adreno 330

Sistem de operare

Android 4.4.2 KitKat

Android 4.4.2 KitKat

Android 4.4.2 KitKat

Conectivitate

4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, USB on-the-go, USB hots, infraroșu, radio FM stereo cu RDS, A-GPS și GLONASS

4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, USB on-the-go, USB Host, A-GPS și GLONASS

4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, USB on-the-go, USB Host, A-GPS și GLONASS, radio FM cu RDS

Cameră foto și video

2 x 4 Megapixeli, tehnologie UltraPixel la la camera principală și senzor de adâncime la camera secundară, dual-LED flash, geo-tagging, detecție a feței și a zâmbetului, HDR, panorama, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli ce filmează la 1080p, HDR

16 Megapixeli, autofocus cu detecție de fază, LED flash, dimensiune a pixelilor de 1.12 microni, fotografiere duală, filmează și fotografiază simulan, filmează la 2160p cu 30 fps și la 1080p cu 60 fps, HDR, stabilizare de imagine, stabilizare video, cameră frontală de 2 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps, apel video cu ambele camere active

20.7 Megapixeli, autofocus, LED flash, touch focus, detecție a feței, stabilizare de imagine, HDR, filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 60 fps, cameră frontală de 2.2 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps

Baterie

2600 mAh

2800 mAh

3200 mAh

Greutate

160 gr.

145 gr.

163 gr.

Grosime

9.35 mm

8.1 mm

8.2 mm

Câteva elemente comune între HTC One (M8), Samsung GALAXY S5 și Sony Xperia Z2:

Toate cele trei telefoane Android rulează Android 4.4.2 KitKat, dispune de ecrane cu rezoluție FHD, încorporează procesorul Qualcomm Snapdragon 801 quad-core + Adreno 330 GPU. Pe partea de conectivitate sunt identice, în mare parte.

GALAXY S5 și noul HTC One au câte 2 GB RAM și versiunie cu 16 / 32 GB spațiu de stocare + slot pentru microSD de până la 128 GB.

Elemente distinctive între HTC One (M8), GALAXY S5 și Xperia Z2:

HTC One mizează pe o carcasă din aluminiu, S5-ul păstrează carcasa din plastic, iar Xperia Z2 se prezintă drept un smartphone fabricat din sticlă, metal și plastic. HTC One-ul este ceva mai gros, păstrează liniile de design de la generația anterioară și colțurile sale sunt rotunjite mai puternic. Mă aștept ca HTC One-ul să impresioneze de la prima vedere, să atragă prin finisarea și materialele premium.

Samsung GALAXY S5 rezistă la contactul cu picăturile de apă, Sony Xperia Z2 merge a fi și scufundat în apă, iar noul HTC One nu atinge niciun astfel de standard. Sony Xperia Z2 se evidențiază prin cei 3 GB RAM vs 2 GB RAM la One M8 și S5. Compania japoneză mizează pe un senzor de 20.7 Megapixeli, știe să filmeze 4K / la fel și S5, iar HTC One se oprește la 1080p. HTC One folosește un sistem denumit dual camera, a doua camera de pe spatele telefonului având inclus un senzor de adâncime, promite o flexibilitate mai mare pe partea de editare.

Sony-Xperia-Z2 (2)

GALAXY S5 include un cititor de amprente în tasta fizică centrală, de sub ecran. Sub camera de 16 Megapixeli se află un senzor ce măsoară ritmul cardiac. Noul HTC One și Sony Xperia Z2 nu au astfel de specificații.

Bateria de 2600 mAh a lui HTC One mă face să fiu circumspect. O privire asupra specificațiilor hardware mă face să trag concluzia că Sony și-a făcut temele bine și s-ar putea să livreze un telefon cu adevărat competitiv. Concluziile finale le veți găsi după ce reușesc să testez cele trei flaghsip-uri din 2014.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.