La Show Hello din Paris, Orange a adus și noul set-top box ce va însoți serviciul de cablu TV al operatorului telecom, a fost gândit de la bun început spre a face pereche bună cu noul Livebox (conexiune Wi-Fi între cele două produse ale companiei franceze).

Presupun că noul set-top box urmează a debuta și pe meleagurile autohtone, despre Livebox am explicat cum stă situația, deși mă aștept să avem o supriză plăcută. Dacă va fi cazul, revin cu detalii.

Cu noul Orange TV, rezoluția urcă până la 3840 x 2160 pixeli la 60 fps. Fără compresie a datelor s-ar ajunge la 8 Gbps, dar Orange a apelat la standardul HEVC ce realizează o compresie a imaginilor de până la 400 ori mai puțin față de cât ocupă înainte de scalare. Noul set-top box folosește un procesor Broadcom BCM7252 pe ARMv7 de tip dual-core, de 4 ori mai puternic față de ce livrează Orange TV-ul actual.

Orange-VR

Alte detalii hardware legate de Orange TV: codare pe 10-bit de la 8-bit în prezent, 4 niveluri de luminozitate, Ultra HD cu HDR / High Dynamic Range pentru un plus de dramatism în clipurile video, suport pentru Dolby Atmos și sunet tridimensional (trebuie să aveți un sistem de sunet compatibil), susține decodarea de conținut Ultra HD pe până la 4 televizoare.

Important este conținutul 4K, fără el am putea spune că degeaba ai capacitățile amintite mai sus + televizor cu Ultra HD, dar Orange s-a gândit să acopere și acest capitol. OCS Max este un canal transmis Ultra HD, de 4 ori peste HD-ul din prezent. În catalogul VOD se oferă Netflix cu peste 300 de producții în rezoluția amintită + postul Ultra Nature, Canal+ cu emisiuni în format Ultra HD + meciuri din Liga Franceză de Fotbal pe format de înaltă rezoluție,peste 300 de filme și emisiuni pe care Orange le va lista în catalogul online, toate în 4K.

Orange alături de posturile tv TF1 și M6 pregătește transimisa a 8 meciuri din UEFA EURO 2016 în format 4K: meciul de deschidere dintre România și Franța, sferturile de finală, semifinalele și finala competiției). Recunosc că mi-aș dori să văd meciul de deschidere în format Ultra HD, dar din păcate, România nici nu a implementat tehnologia digitală terestră, iar asta ne trage în jos față de restul Uniunii Europene.

gamepad-Orange

Livebox-ul + Orange TV aduce noi opțiuni. Spre exemplu, printr-o subscripție separată ai acces la peste 300 de jocuri ce sunt rulate pe serverele din cloud, dar cu control printr-un gamepad dedicat către utilizatorul final. Jocurile sunt afișate la 50 fps, în modul 1080p când jocurile sunt descărcate în PC prin serviciul Orange TV gaming, unele în rezoluție 4K. Așa scapi de necesitatea unei console. Cu Samsung Gear VR și un smartphone Samsung + serviciile Orange amintite ai parte de o experiență VR fără precedent, poți urmări conținutul TV într-un lounge virtual, experiență de cinematograf.

Există și posibilitatea de a controla Orange TV prin intermediul unui asistent vocal, de pe smartphone, tabletă sau Apple Watch poți accesa diverse funcții (ajustezi volumul, cauți ultimele episoade din serialele TV, informații legate de actorul preferat, recunoașterea facială a actorilor dintr-un cadru). Pentru asistentul vocal, Orange a colaborat cu Nuance, iar pentru recunoașterea facială cu Reminiz. Pentru a accesa aceste funcții, trebuie să aveți instala aplicația Orange TV pe Apple Watch, telefon sau tabletă cu Android sau iOS.

Orange iese la atac și arată că vremea în care set-top box-ul și routerul Wi-Fi livrau doar conținut TV și internet fix a trecut. Este vremea serviciilor interconectate, a aplicațiilor ce măresc polivalența, a produselor ce îndeplinesc mai multe roluri, totul într-un mod ușor de perceput și înțeles de către utilizatorul final.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.