Smartphone

Iminenta lansare a smartphone-urilor LG / Google Nexus 5 (2015) şi Huawei / Google Nexus 6 se traduce prin mişcări majore de preţ pentru Google Nexus 6. Dacă la începutul lunii iunie terminalul costa 499 dolari (versiunea de 32 GB), la început de septembrie aceeaşi versiune costă pe Amazon doar 349 dolari (adică aproximativ 1400 lei).

La prezentarea oficială de anul trecut preţul device-ului era de 650 dolari, iar acum Google Nexus 6 are o valoare cu 46% mai scăzută. În România acest terminal se poate achiziţiona la un preţ ce variază între 2100 şi 2500 lei, însâ luând în considerare reducerea aplicată în luna aceasta recomand celor care îşi doresc acest smartphone să mai aştepte câteva zile, deoarece cu siguranţă îl vom vedea pe la 1700-1800 lei la retailerii autohtoni.

Motorola-Nexus-6-7-630x420

Google Nexus 6 oferă un design premium, finisare şi materiale de calitate, hardware puternic, cameră foto de 13 megapixeli bună şi poate cel mai important aspect, suport software pentru o perioadă îndelungată. Mai multe detalii pentru Google Nexus 6 puteţi regăsi în review-ul detaliat.

Câteva date hardware pentru Google Nexus 6:

– display AMOLED de 5.96 inch cu rezoluție 2560×1440 pixeli, protejat cu Corning Gorilla Glass 3;

– procesor Qualcomm Snapdragon 805 quad-core la 2.7 GHz, Adreno 420, 3 GB memorie RAM, 32 sau 64 GB spațiu de stocare;

– Android 5.1 Lollipop;

– 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS;

– 13 Megapixeli cu OIS, dual LED flash, filmează 4k cu 30 fps și cameră frontală de 2 Megapixeli;

– baterie de 3220 mAh, 184 gr. și 10.1 mm grosime.