Smartphone

În ultima perioadă au început să aibă succes smartphone-urile rezistente la condiţii grele de muncă deoarece există numeroşi oameni care au jobul de aşa natură încât nu îşi pot trata telefonul cu prea mult respect. Un exemplu în acest sens este UTOK Dorel, smartphone-ul cu cel mai haios nume din 2015.

Tot pe aceeaşi lungime de undă a lansat şi Samsung acum câţiva ani seria Xcover. Dacă ultimul smartphone din această gamă a fost lansat în ianuarie 2013, iată că există informaţii care ne spun că se pregăteşte lansarea device-ului Samsung Xcover 3. Acesta va fi un telefon cu rezistenţă sporită la intemperii, praf, şocuri puternice, apă, lovituri şi multe alte incidente cu consecinţe grave pentru un terminal obişnuit.

Samsung Xcover 3  2

Pentru a construi astfel de smartphone-uri cu un preţ cât mai accesibil (de obicei aceste device-uri sunt achiziţionate de clasa muncitorească), se reduce foarte mult potenţialul hardware ale acestora. Majoritatea telefoanelor din această gamă se încadrează în zona smartphone-urilor entry-level.

Specificaţii neoficile pentru Samsung Xcover 3:

– display de 4.8 inci cu rezoluţie de 480 x 800 pixeli;

– procesor quad-core Marvell Armada PXA1908, 1 GB memorie RAM şi 8 GB memorie internă (oferă suport pentru card microSD);

– cameră foto de 5 megapixeli şi cameră frontală de 2 megapixeli;

– Android 4.4.4 KitKat;

Nu ştim exact când va fi lansat acest smartphone, dar cu siguranţă nu mai avem mult de aşteptat. Poate îl vom vedea chiar la MWC Barcelona.

Samsung Xcover 3 3

Sursa: gsmarena.com