Smartphone

Portul USB Type-C este prezent din ce în ce mai des pe smartphone-uri la nivel mondial, iar acest lucru confirmă faptul că în foarte scurt timp acesta va deveni un standard în industrie. În toamna anului trecut scriam un articol despre avantajele şi dezavantajele acestei noi generaţii de porturi, îar la capitolul dezavantaje spuneam că se găseşte destul de greu în magazine.

De atunci şi până în prezent au fost lansate numeroase accesorii cu USB Type-C, lucru care a adus atât diversite, cât şi preţuri mai mici. Personal estimez că în maxim 2 ani toate tabletele şi smartphone-urile vor utiliza acest tip de port. În România nu există încă foarte multe device-uri cu USB Type-C, însă acestea se înmulţesc pe zi ce trece. Am selectat pentru voi cele mai ieftine 5 telefoane cu un astfel de port, iar majoritatea vin la pachet şi cu specificaţii mai mult decât decente. Ordinea topului este descrescătoare în funcţie de preţ.

5. Lenovo Zuk Z1 – 1287 lei pe edigital.ro;

ZUK-Z1-23

  • display IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli);
  • procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 801 tactat la 2.5 GHz, Adreno 330 GPU, 3 GB RAM şi 64 GB spațiu de stocare;
  • Android 5.1 Lollipop cu CyanogenMod 12.1;
  • dual-sim (2 x nanoSIM), 4G / LTE, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS și GPS, buton multifuncţional denumit U-Touch;
  • 13 Megapixeli cu senzor Sony IMX214, autofocus, stabilizare optică a imaginii, deschidere f/2.2, LED flash şi cameră frontală de 8 Megapixeli cu senzor OmniVision;
  • baterie de 4100 mAh, 8.9 mm grosime şi 175 g. greutate.

4. LG Nexus 5X – 1202 lei pe mobileshop.eu;

LG-Nexus-5X-14

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core cu 2 x ARM Cortex-A57 și 4 x ARM Cortex-A53, Adreno 418 GPU, 2 GB RAM, 16 sau 32 GB spațiu de stocare;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, port USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS;
  • 12.3 Megapixeli cu f/2.0 și dimensiune a pixelului de 1.55 microni, fără OIS, filmează la 2160p, cameră frontală;
  • baterie de 2700 mAh, 136 gr. și 7.9 mm grosime.

3. Allview V2 Viper X Plus – 999 lei pe rcs-rds.ro;

Allview-V2-Viper-X-6

  • display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli), protejat cu sticlă Gorilla Glass 3;
  • procesor MediaTek de tip true octa-core la 1.3 GHz pe 64 biţi, Mali T720 GPU, 3 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare şi suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 5.1 Lollipop;
  • dual-sim, 4G / LTE cu viteze de până la 150 Mbps în download, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, sistem audio DTS;
  • 13 megapixeli cu senzor Samsung S5K3M2, deschidere f/2.0, autofocus, LED flash, funcţia Ultra Pixel (permite surprinderea de imagini la o rezoluţie de 64 megapixeli) şi cameră frontală de 5 megapixeli cu diferite funcţii de înfrumuseţare;
  • baterie de 3150 mAh, 155.3 gr. și 7.2 mm grosime.

2. LeTV One S – 881 lei pe quickmobile.ro;

LeTV-Le-1s-11

  • display IPS LCD de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli), densitate a pixelilor de 401 ppi;
  • procesor octa-core MediaTek Helio X10 pe 64 biţi tactat la 2.2 Ghz, Power VR G6200 GPU, 3 GB LPDDR3 RAM şi 32 GB spațiu de stocare (oferă suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 5.1 Lollipop cu EUI 5.5;
  • dual-sim, 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, A-GPS și GLONASS, USB Type-C, radio FM, cititor de amprente, port infraroşu;
  • cameră foto de 13 Megapixeli cu senzor ISOCELL, autofocus rapid la 0.09 secunde, LED flash, deschidere f/2.0 şi cameră frontală de 5 Megapixeli cu senzor Samsung S5K5E2, deschidere f/2.0;
  • baterie de 3000 mAh, 169 g. greutate şi 7.5 mm grosime.

1. Xiaomi Mi 4c – 878 lei pe mobileshop.ro.

xiaimi mi4c roz

  • ecran IPS OGS de 5.0 inci cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli și densitate de 441 ppi;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 2 x ARM Cortex-A57 la 1.8 GHz, accelerator grafic Adreno 418, 2 / 3 GB memorie RAM și 16 / 32 GB spațiu de stocare;
  • Android 5.1.1 Lollipop cu MIUI 6 şi update promis la MIUI 7;
  • dual-sim, 4G LTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, GLONASS, Radio FM, port infraroşu, port USB Type-C și jack de 3.5 mm;
  • 13 Megapixeli, filmează Full HD 1080p cu 30 fps, flash dual-LED și cameră frontală de 5 Megapixeli cu diverse funcţii de înfrumuseţare;
  • baterie de 3080 mAh cu funcţia Quick Charge 2.0, greutate de 132 grame și 7.8 mm grosime.