Opinie

Iniţial am vrut să realizez acest top pentru smarpthone-uri în general, însă ştiu că doleanţele mele nu pot fi prezente anul viitor pe orice fel de device. Totuşi, telefoanele high-end ar putea  să răspundă acestor solicitări personale, mai ales că în momentul lansării acestea costă peste 800-900 euro. Pentru a-şi justifica acest preţ, producătorii trebuie să asculte şi vocea utilizatorilor (deşi de multe ori nu o fac), astfel încât aceştia să personalizeze oarecum smartphone-urile pe nevoile fiecărui utilizator.

Următorul top este absolut subiectiv şi reprezintă ceea ce mi-aş dori eu să am pe un viitor LG G4, Samsung Galaxy S6, HTC One M9, iPhone 7 sau Sony Xperia Z4:

Locul 5: Recunoaştere vocală mult îmbunătăţită

La ora actuală, pe cele mai importante sisteme de operare mobile există asistenţi vocali care au rolul de a te ajuta în orice moment al zilei. Deşi au fost lansaţi în urmă cu 2-3 ani, aceştia sunt încă incomplet dezvoltaţi şi de cele mai multe ori răspunsurile primite din partea lor nu sunt cele mai exacte. Ştiu că este dificil să faci un algoritm care să recunoască multitudinea de accente pentru limba engleză, dar la fel ştiu că nu este nici imposibil. O îmbunătăţire pentru limba română reprezintă ceva utopic la momentul actual, deoarece limba noastră nu reprezintă un pol de interes pentru mai marii industriei.

Concluzie: Smartphone-ul high-end al anului 2015 vreau să aibă o recunoaştere vocală aproape de perfecţiune cel puţin în limba engleză

siri

Locul 4: Rezistenţă sporită la lovituri, şocuri etc.

Cum să nu te doară inima când scapi din mână un telefon precum HTC One M8, mai ales că preţul de achiziţie nu este deloc mic. Telefoanele high-end de astăzi sunt fragile şi de multe ori la cele mai mici lovituri cedează ceva: ecranul se crapă, vopseaua sare, carcasa îşi modifică forma complet inestetic sau chiar telefon încetează să mai funcţioneze. Sunt conştient că există numeroare accesorii care pot ajuta (folii de protecţie, huse etc.), dar de multe ori acestea ascund esteticul telefonului (dacă un device are un aspect elegant, de ce să nu îl şi arăt?). Vreau să îmi ţin smartphone-ul în mână fără a avea emoţii că la orice şoc mai puternic acesta poate ceda.

Concluzie: Smartphone-ul high-end al anului 2015 vreau să îmi garanteze că nu va ceda fizic la lovituri rutiniere

Samsung_Galaxy_S5_Active

Locul 3: Încărcare wireless

Ceea ce există acum pe piaţă nu se poate numi încărcare wireless în sensul adevărat al cuvântului. Prin astfel de încărcare eu înţeleg că îmi pot încărca telefonul în orice colţ al locuinţei fără a mai fi nevoit să car “maţe” după mine. Sunt sigur că această tehnologie există cel puţin în faza beta şi că în 2015 smartphone-urile high-end pot dispune de aceasta.

Concluzie: Smartphone-ul high-end al anului 2015 vreau să îmi ofere încărcare wireless pe bune şi nu aceste minciunele de marketing existente la ora actuală

incarcare wireless

Locul 2: Autonomie ridicată

Această problemă a devenit clasică, însă în acelaşi timp este surprinzător faptul că deşi toată lumea strigă în cor “Vrem o autonomie mai bună”, marii producători ne ignoră cu neruşinare. M-am săturat să văd afirmaţii de genul “Smartphone-ul meu prinde lejer 24 de ore în condiţii de utilizare normală”. Vreau un device care să mă ţină 3 zile fără să fac prea mari eforturi în a le obţine. Stimaţi producători, haideţi să ascultăm şi vocea celor care vă cumpără produsele şi să le oferim o autonomie decentă pentru telefoanele lor.

Concluzie: Smartphone-ul high-end al anului 2015 vreau să îmi ofere o autonomie de minim 3 zile în condiţii de utilizare normale

autonomie

Locul 1: Încărcare rapidă a acumulatorului

Ştiu, sunt repetitiv şi pretenţios, dar această zonă a bateriei mi se pare cel mai puţin explorată de producători şi zona care ne oferă cele mai mari bătăi de cap. Prin absurd, să zicem că autonomia telefoanelor high-end din 2015 va rămâne la fel de slabă, în acest caz vreau din partea producătorilor un încărcător (pe fir măcar) care să îmi ducă bateria la 100% în 10-15 minute. Ok, am înţeles, nu vreţi să ne daţi baterii mai bune, dar oferiţi-ne măcar încărcare rapidă a acumulatorilor actuali. Într-un final m-aş mulţumi şi cu aceasta.

Concluzie: Smartphone-ul high-end al anului 2015 vreau să îmi ofere posibilitatea să îi încarc acumulatorul în maxim 15 minute

incarcare rapida

Dacă anul viitor ar exista device care să conţină toate doleanţele mele, cred că aş fi în extaz. Aş fi fericit şi dacă măcar 3 din cele 5 prezentate ar prinde viaţă pe un smartphone, dar eu vreau multe. După cum puteţi observa, solicitările mele nu prea au legătură cu zona software deoarece consider că la acest moment există numeroase aplicaţii care acoperă o paletă largă de nevoi, iar din acest punct de vedere sunt mulţumit.

Voi ce aţi vrea să vă ofere cele mai puternice smartphone-uri ale anului 2015?