Hardware

De foarte multă vreme se vorbeşte despre tehnologia NFC şi posibilele aplicaţii ale acesteia. Deşi tehnologia a apărut în 2004, în urma unui parteneriat între Nokia, Philips şi Sony, abia acum vedem primele implementări mai practice ale acestei tehnologii.

Nokia 6131 a fost primul telefon mobil ce a încorporat tehnologia NFC, în anul 2006, însă nu a avut prea mare succes deoarece după cum s-a dovedit, această tehnologie are nevoie de o infrastructură. Abia în 2010, Google împreună cu Samsung, au lansat modelul Nexus S aducând din nou în lumina reflectoarelor tehnologia NFC.

Revenind în prezent, Google a implementat această tehnologie în cele mai noi terminale ale sale – Nexus 4 şi Nexus 10, aducând o aplicaţie foarte utila a acestei tehnologii – Android Beam – prin care puteţi să faceţi transfer de fişiere doar prin atingerea celor două device-uri. O mişcare foarte isteaţă din partea companiei!

Astăzi, Visa a anunţat, în cadrul evenimentului Mobile World Congress din Barcelona, un parteneriat cu Samsung. Se pare că Samsung va implementa sistemul de plăţi numit payWave, în toate noile smartphone-uri.

De asemenea, Bill Gajda, directorul departamentului mobile, a spus că acest sistem nu va fi exclusivist – nu doar cei cu carduri Visa vor putea face parte din acest viitor ecosistem – ci va fi un sistem deschis, permiţând accesul şi altor companii.

După părerea mea, este un lucru foarte bun şi de-abia aştept să văd toate aceste lucruri disponibile. Însă, odată cu acest parteneriat se naşte şi o dilemă – cât de sigură va fi această modalitate de plată? Dacă ni se fură telefonul, riscăm să ni se golească şi contul bancar?

Sursa: FastCompany