Smartphone

Vodafone Smart Platinum 7 este primul smartphone sub brandul operatorului telecom ce are specificații cu veleități spre liga premium. Nu l-am testat ca să confirm sau infirm, dar sunt sigur că în vara lui 2016 ne va trece prin mână și Platinum 7. 

Specificații Vodafone Smart Platinum 7;

  • display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli);
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 652 tactat la 1.8 GHz, Adreno 510 GPU, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare cu suport pentru card microSD;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G / LTE Cat.6, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, Bluetooth, NFC, A-GPS și GLONASS, jack de 3.5 mm, scanner de amprente;
  • cameră foto de 16 megapixeli cu autofocus, deschidere f/2.0, LED flash, filmare 2K şi cameră frontală de 8 megapixeli cu LED flash;
  • baterie de 3000 mAh cu tehnologie Quick Charge 3.0, 6.99 mm grosime şi 155 g. greutate.

Prețurile practicate de către Vodafone cu diverse abonamente pentru Smart Platinum 7;

pret-Vodafone-Smart-Platinum-7-abonamente-Vodafone

Mai multe detalii pe site-ul operatorului telecom. Preț la liber – 359 euro.

Raportul preț / specificații nu-l consider a fi imbatabil, mai ales că în aceeași categorie de preț – fără semnarea unui contract se află un smartphone de talia lui OnePlus 3 – 399 euro cu transport gratuit în țara noastră și garanție internațională.

Pe de altă parte, Vodafone s-ar putea să-l scoată în față prin ofertele sale în genul Super Fighter pentru cei interesați să-și porteze numărul de telefon sau cu oferte personalizate la prelungire de contract / fidelizare. Oricum aș spune că mișcarea lor de a intra pe segmentul mid-range spre premium este curajoasă.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.