Smartphone

Xiaomi Mi Note 2 va fi unul dintre cele mai puternice telefoane inteligente lansate în toamna lui 2016. Nu mai avem mult de aşteptat până la prezentarea oficială din 25 octombrie, însă până atunci o informaţie mai mult decât completă apărută pe reţeaua de socializare weibo ne ajută să vedem cum va arăta flagship-ul din punct de vedere hardware.

Conform datelor existente în acea prezentare ppt, Xiaomi Mi Note 2 ar urma să utilizeze un display AMOLED de 5.7 inci cu rezoluţie 2K produs de LG şi suport oferit pentru tehnologia 3D touch, procesor Qualcomm Snapdragon 821 cu Adreno 530 GPU, 4 / 6 GB RAM, 64 / 128 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală 23 megapixeli cu senzor Sony IMX318 + 12 megapixeli cu senzor Sony IMX378, cameră frontală de 8 megapixeli, baterie de 4100 mAh cu Quick Charge 3.0, port USB Type-C, scanner de iris, NFC, Xiaomi Pay şi MIUI 8.

xiaomi-mi-note-2-7

După cum puteţi vedea informaţiile sunt foarte detaliate, avem chiar şi o listă de preţuri:

  • Xiaomi Mi Note 2 cu 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare va costa în China 415 dolari;
  • Xiaomi Mi Note 2 cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare va costa în China 445 dolari.

Personal nu ştiu cum poate obţine Xiaomi aceste preţuri remarcabile, însă dacă se vor confirma sunt sigur că Xiaomi Mi Note 2 poate deveni un nou best-buy.

Sursa: androidpure.com

Categorii: xiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.