Smartphone

Xiaomi Redmi 6 Pro urmează a fi anunţat oficial pe 25 iunie, însă cunoaştem deja toate detaliile posibile pentru acest device. Noul smartphone include un ansamblu de elemente actuale (cameră foto duală, display cu aspect 19:9, breton etc) şi reprezintă un nou pariu Xiaomi în segmentul mid-range.

Chiar dacă la prima vedere pare a fi interesant, Xiaomi Redmi 6 Pro vine şi cu o surpriză mai puţin plăcută: nelipsitul procesor Qualcomm Snapdragon 625. Chiar dacă toţi ne-am săturat de acest procesor, adevărul este unul simplu: preţ foarte mic, performanţă decentă.

O altă menţiune ar mai fi legată de breton. Cel prezent pe Xiaomi Redmi 6 Pro nu are o utilitate reală, în acea zonă sunt incluşi doar senzorii de lumină şi proximitate şi camera frontală. Smartphone-ul include o tehnologie clasică 2D de deblocare facială, deci integrarea bretonului = estetică şi atât.

Revenind puţin la specificaţiile hardware, iată ce vom găsi pe Xiaomi Redmi 6 Pro:

  • display IPS de 5.84 inch cu rezoluție 2280×1080 pixeli, aspect 19:9, breton, protejat cu sticlă Corning Goirlla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 625 de tip octa-core la 2.0 GHz pe ARM Cortex-A53, Adreno 506 GPU, 3 / 4 GB memorie RAM, 32 / 64 GB spațiu de stocare, slot dedicat pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 8.0 Oreo cu interfața MIUI 9.5;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.2, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, radio FM, cititor de amprentă, port infraroşu;
  • cameră duală cu 12 Megapixeli cu f/2.2 și dimensiune a pixelului de 1.25 microni + 5 Megapixeli, EIS, detecție de fază, tehnologie AI, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli cu HDR şi tehnologie AI;
  • baterie de 4000 mAh.

Practic Xiaomi a schimbat ceva pe ici, pe colo şi a răsărit un alt smartphone. Chiar şi aşa nu este rău, mai ales că preţul de pornire în China ar fi de aproximativ 155 dolari. Îmi place totuşi că Xiaomi Redmi 6 Pro vine cu suport dual-sim + slot pentru card microSD, port infraroşu şi o baterie de 4000 mAh ce promite multe.

Sursa: gizchina.com

Categorii: xiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.