Foto si Video

Acer a anunțat un vârf de gamă pentru gama sa de monitoare dedicate gamingului & multimedia. Se numește Acer XR382CQK și l-aș putea considera o adevărată bestie în domeniu, prin tehnologiile și dimensiunea sa. 

Câteva din specificațiile lui Acer XR382CQK:

  • display IPS curbat de 37.5 inch cu rezoluție 3840×1600 pixeli, aspect 24:10, 110 ppi;
  • panel 8-bit capabil să reproducă 1.07 miliarde culori și acoperă spectrul sRGB în proporție de 100%;
  • rată de refresh de 75 Hz, AMD FreeSync;
  • conectivitate asigurată de USB 3.0 Type-C, HDMI, DisplayPort, Mini DisplayPort și MHL, 2 x 7W RMS;
  • contrast 1000:1, luminozitate de 300 cd / metru pătrat, unghi de vizualizare la 178 grade.

Panelul folosit de către Acer ar fi fabricat de către LG. În rest, nu am ce să comentez legat de acest monitor curbat din nișa premium. Sunt sigur că mulți dintre noi și l-ar dori pe birou, doar că…

Prețul din SUA – 1299 dolari.

Observați cât de mult a crescut diagonala monitoarelor. În 2000 îmi amintesc că mă jucam pe un calculator ce avea monitor CRT de 14 inch, în 2017 am ajuns la 37.5 inch.

Sursa: Anandtech.com

Categorii: foto-video
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.