Actualizare TaiG 2.3.1 pentru iOS 8.1.3-8.4 Software

În urmă cu aproximativ două săptămâni cei din echipa TaiG au facut publică versiunea V2 a aplicației de jailbreak ce poartă numele echipei, pentru iOS 8.1.3, iOS 8.2 și iOS 8.3. De atunci și până acum această aplicație a primit numeroase actualizări, una din cele mai importante fiind versiunea 2.2 ce aducea suport pentru ultima versiune iOS disponibilă, si anume iOS 8.4.

Drumul nu a fost unul ușor, mai ales din cauza lipsei compatibilității Cydia, Mobile Substrate și a altor aplicații cu iOS 8.3 și 8.4. Însă acum majoritatea pachetelor esențiale au fost actualizate pentru a fi compatibile cu ultima versiune iOS, iar acestea au fost incluse în aplicația TaiG, ce acum a ajuns la versiunea 2.3.1, o versiune ce ar trebui să elimine majoritatea, dacă nu toate bugurile existente până în acest moment în procesul de jailbreak.

Dacă nu ai făcut încă jailbreak pe deviceul tău Apple poți descarca TaiG v2.3.1 de la adresa www.taig.com/en/ (mirror mirror 2.4.1), iar pașii necesari îi vei găsi făcând click aici și aici. Ambele articole au fost actualizate cu ultima versiune TaiG.

Dacă ai făcut deja jailbreak cu o versiune anterioară nu este nevoie să repeți procesul. Tot ce trebuie să faci este să conectezi deviceul tău la internet și să deschizi Cydia. După ce aceasta își va încărca sursele vei putea face update la ultima versiune TaiG cât și la ultima versiune Cydia din secțiunea Changes.

// UPDATE 14 Iulie 2015: Actualizat link TaiG v2.4.1