Diverse

Împreună cu partenerul său Diangi Grup, Allview a implementat din a doua jumătate a anului trecut mai multe măsuri pentru clienţii care solicită asistenţă specializată în service. Acestea au menirea de a reduce timpul de reparaţie a produselor, de a creşte satisfacţia clienţilor şi de a minimiza numărul plângerilor.

Allview susţine că garanţia nu mai este anulată dacă apar nişte defecţiuni neacoperite de aceasta (şocuri mecanice, ecran spart etc.). Produsele vor fi analizate în service şi dacă nu există şi alte deteriorări, clientul va putea alege realizarea reparaţiei contra-cost, urmând ca garanţia să rămână valabilă în continuare.

O altă măsură luată de Allview este aceea de a oferi clienţilor vouchere de 25% reducere pentru achiziţia unui nou smartphone atunci când costurile de reparaţie a vechiului produs sunt prea ridicate. Aceasta este o alternativă, iar decizia finală rămâne la latitudinea clientului.

Un alt beneficiu nou introdus se referă la gama de produse acoperite de garanţie. Allview oferă garanţie de 2 ani şi pentru accesoriile incluse în pachetul de retail (baterie, cablu de date, încărcător, căşti etc.). Până în urmă cu câteva luni doar device-ul în sine beneficia de garanţie.

Sunt de apreciat aceste demersuri făcute de Allview împreună cu Diangi Grup, însă tot clientul final rămâne cel care decide dacă îi este oferit un serviciu calitativ.

Sursa: agora.ro