Smartphone

A fost listat pe site-ul RCS-RDS alături de mai multe alte telefoane Allview puse în premieră. Mi-a atras atenția prin bateria încorporată, 6000 mAh. Sunt curios cum se descurcă un astfel de acumulator, dacă oferă un minim de 2 – 3 zile pe utilizare în ritm susținut. 

Nu l-am găsit pe site-ul companiei brașovene. Momentan. RCS-RDS prin Digi Mobil cred că și-a gândit un fel de exclusivitate, fiind un telefon ce oferă acoperire pe 2600 MHz în banda 38, 4G-ul pe care rețeaua telecom a RCS-RDS îl pregătește a debuta ca acoperire în 24 de orașe până la sfârșitul lui 2015.

Detalii hardware legate de Allview P8 Energy:

– display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli;

– procesor MediaTek quad-core pe ARM Cortex-A53 la 1.3 GHz, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare, slot pentru microSD;

– Android 5.1 Lollipop;

– dual-sim, 4G / LTE cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS;

– 13 Megapixeli, autofocus, LED flash, cameră frontală de 5 Megapixeli;

– baterie de 6000 mAh.

Preț – 1149 lei sau 690 lei + 12 rate a 38 lei pe lună;

Costul de achiziție îl consider a fi măricel, dacă-mi permiteți o astfel de expresie. În contextul în care folosește un procesor quad-core rezervat telefoanelor low-cost, la peste 1000 de lei urcă în segmentul mid-range. Plătești tehnologia AMOLED pe un display mare, conectivitatea 4G și mai ales, baterie de 6000 mAh.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.