Retelistica

ANCOM a venit cu mai multe informații, date statistice cu privire la internetul pe mobil, dar și internetul fix din România. În 2016, internetul mobil prin rețele 4G a crescut cu 113% față de perioada anterioară. 

Alte date preluate din comunicat:

1. Internet pe mobil;

  • numărul total de conexiuni la internet mobil în bandă largă – 16.6 milioane, creștere de 13.5% față de 2015;
  • rata de penetrare a internetului mobil – 84.2%, cu 10% peste 2015;
  • 63% din totalul conexiunilor pe abonament, creștere de 18% – 10.8 milioane;
  • conexiunile la internet pe cartele preplătite au crescut cu 7% – 6 milioane;
  • traficul total de internet pe mobil a atins 169 mii TB, dublare față de 85 mii TB – valoare atinsă în 2015;
  • numărul de conexiuni 4G a ajuns la 5.8 milioane, de la 2.7 milioane în 2015;

2. Internet pe fix;

  • 4.4 milioane conexiuni la internet fix în bandă largă, creștere de 4.4%;
  • trafic total de 5.4 milioane TB, consumul mediu / conexiune – 103 GB;
  • 55% din conexiuni permit viteze de cel puțin 100 Mbps, doar 11% cu valori sub 10 Mbps;
  • 1.2 milioane conexiuni în mediul rural vs 3.2 milioane conexiuni la oraș;
  • rata de penetrare a internetului fix la nivel național – 53.7%, la nivel urban – 67.5% și la nivel rural – 35.8%.

Primul aspect interesant:

169 mii TB pe internetul mobil vs 5.4 milioane TB pe internetul fix.

Creșterea este mare pe internetul mobil, de la 2015 la 2016, dar mai este cale lungă până la atingerea valorilor de pe internetul fix. Cred că la un moment dat vom discuta de internetul mobil nelimitat cum vorbim în prezent despre minutele și SMS-urile naționale. Aș avansa și un an în care dezideratul să treacă în actualitate – 2019.

Smartphone-ul joacă un rol cheie, din ce în ce mai multe persoane îl folosesc spre a obține informație, entertainment etc. Pur și simplu, se sare peste metodele clasice – PC sau laptop. De remarcat, câte conexiuni de internet mobil sunt vs cele pe internet fix, unde mai este loc de crescut.

Categorii: retelistica

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S10 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.