Notebook

Titlul este forțat, dar ideea din spatele Andromium mi-aș fi dorit să o văd pusă în practică de către un jucător mare din industrie. Andromium este un proiect adus pe Kickstarter de către o echipă aflată în spatele unei aplicații interesante. 

Aplicația se numește Andromium OS și te ajută în momentul în care conectezi smartphone-ul la un ecran extern + tastatură și maus să ai parte de o interfață grafică în stilul a ceea ce găsim pe Windows, Mac OS ( start menu, taskbar etc).

Proiectul cu care au venit pe Kickstarter se referă la o carcasă de laptop ce prinde viață în momentul în care ați conectat smartphone-ul pe microUSB sau USB type-C. Prețul de 99 dolari este plauzibil, în contextul în care procesorul, memoria RAM și spațiul de stocare sunt suplinite de către smartphone-ul conectat.

Specificațiile Superbook-ului – display de 11.6 inch cu rezoluție 1366×768 pixeli, trackpad multi-touch, tastatură qwerty cy taste de navigație pentru Android, baterie ce ar oferi autonomie de până la 8 ore + posibilitatea de a încărca smartphone-ul conectat.

Și-au propus să strângă 50.000 de dolari, iar primele unități să fie livrate din ianuarie 2017. Au strâns peste 300.000 de dolari în mai puțin de 2 zile de la începerea campaniei, iar în cele peste 29 de zile rămase s-ar putea să strângă peste 1 milion de dolari (prag la care au promis că superbook-ul ar aduce 10 ore de autonomie + posibilitatea de a opta pentru un display IPS de 11.6 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli).

Mi se pare o idee excelentă. În sensul în care avem telefoane mobile din ce în ce mai puternice, unele exemplare sosesc cu 6 GB de memorie RAM, iar o carcasă de laptop în genul Superbook-ului aduce un plus la capitolul productivitate, polivalență a smartphone-ului, dar și o economie consistentă de bani.

Sursa: Kickstarter.com

Categorii: notebook
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.