Testarea aparatelor foto nu este neapărat specializarea noastră aici pe site, însă fotografia a devenit mai mult decât un hobby în ultimul timp pentru mine așa că mă bucur când am ocazia de a încerca un astfel de gadget.

Aș sune că sunt încă la început de drum, că mai am multe de învățat. Este nevoie de multă experiență în spate spre a te putea numi fotograf, iar asta nu vine decât odată cu trecerea timpului și adunarea de zeci de mii de cadre la activ.

Azi o să încerc să prezint cât pot de bine un aparat foto mirrorless de la Canon. Vom vorbi despre vârful de gamă al companiei nipone din acest segment, o cameră în care producătorul a încercat să pună tot ce avea mai bun la ora asta.

Material video legat de Canon EOS M5:

 

Specificații Canon EOS M5

  • Senzor CMOS APS-C cu rezoluție efectivă de 24.2 Megapixeli, dimensiuni senzor 22.3 x 14.9 mm;
  • Rezoluții maxime: Imagine – 6000 x 4000 pixeli în formatul 3:2; Video – 1920 x 1080 pixeli cu maxim 60 fps;
  • Obturator în plan focal controlat electronic, viteză declanșare de la 1/4000 la 30 secunde (trepte 1/3);
  • Focalizare Dual Pixel CMOS AF, maximum 49 de puncte de focalizare automată;
  • Sensibilitate ISO: 100 – 25600 în trepte de stop 1/3, filmare: 100 – 6400 ISO;
  • Compensarea expunerii +/-3 EV în trepte de 1/3;
  • Montură obiective Canon EF-M, cu posibilitatea de a monta și obiective Canon EF-S / EF prin adaptor special;
  • Balans de alb: AWB, zi, umbră, înnorat, lumină tungsten, alb, lumină fluorescentă, bliț, personalizat, temperatură culoare reglabilă manual în trepte de 100 Kelvin;
  • Stabilizare optică prin obiectivele compatibile și stabilizare digitală în aparat pe 5 axe la filmare;
  • Vizor electronic OLED cu acoperire aprox. 100%, rezoluție 2.360.000 puncte;
  • Ecran: touchscreen de 3.2 inch cu 1.04 milioane puncte, rabatabil la 180 grade;
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 b/g/n, NFC, bluetooth 4.1, microHDMI, microUSB, jack de 3.5 mm (microfon extern stereo);
  • Carduri memorie acceptate: SD, SDHC, SDXC;
  • Dimensiuni: 115.6 x 89.2 x 60.6 mm;
  • Greutate: 427 grame.

Design

Aparatul nu a ajuns la mine în cutia de retail, l-am primit alături de bateria tip LP-E17 (7.2 V și 1040 mAh), încărcătorul dedicat, cureaua de gât, un adaptor de la montura EF-M la EF, trei obiective Canon EF-M (15-45mm, 11-22m, 55-200mm) și obiectiv Canon EF 50mm f1.8 STM.

În cutia de retail, în cazul în care veți opta doar pentru Canon EOS M5 body, veți primi următoarele: aparatul în sine, capac montură, curea de gât, cablu de date, încărcător cu cablu de alimentare și acumulator, alături de câteva manuale de utilizare și certificatul de garanție.

De la primul contact Canon EOS M5 impresionează prin dimensiunile compacte și greutatea relativ redusă. Construcția este una de top, aparatul se simte foarte solid, iar finisările sunt dintre cele mai fine. Fără a fi fabricat din materiale tocmai pretențioase, Canon EOS M5 reușește să lase o impresie excelentă.

În funcție de obiectivele pe care le vei folosi, acest aparat poate rămâne unul extrem de compact sau (mai ales dacă vei alege să folosești adaptorul de montură de la Canon EF-M la EF) vei genera un ansablu în care obiectivul va deveni principala piesă.

Din punct de vedere ergonomic, Canon EOS M5 se laudă cu nu mai puțin de 5 rotițe de control:

– cea de selectare a modului de fotografiere – Scenă inteligentă automată, Hibrid automat, Creative Assist, SCN (Autoportret, Portret, Peisaj, Prim-plan, Sport, Alimente, Panoramare, Scenă nocturnă cu aparatul foto în mână, Control lumină de fundal HDR), Filtre creative (Alb-negru granular, Claritate redusă, Efect ochi de peşte, Efect artistic evidenţiat, Efect acuarelă, Efect cameră de jucărie, Efect miniatură (Fotografii şi film), HDR – Interval dinamic ridicat, Programare expunere automată, Expunere automată cu prioritate de timp (Tv), Expunere automată cu prioritate de diafragmă (Av), Expunere manuală (M), Personalizat (C1 și C2) , Film (Expunere automată film, Expunere manuală film, Film cu efect de scurgere rapidă a timpului);

– selectorul din jurul butonului de declanșare a obturatorului, ce poate îndeplini funcții programabile sau în funcție de modul de lucru ales (shutter speed în Tv sau aperture în Av);

– selectorul Dial Func. – programabil și care îți permite trecerea rapidă în mai multe moduri de lucru prin apăsarea butonului din centru selectorului (poți seta aici sensibilitarea ISO, shutter speed, aperture ș.a.);

– selectorul pentru compensarea expunerii, cu reglaj de la -3 EV la +3 EV, în pași de 1/3;

– rotița de navigare prin meniu sau prin galeria foto, cea din dreapta ecranului tactil.

Toate acestea pot părea prea multe la început, dar vă asigur că nu fac decât să ușureze munca atunci când alegi să tragi în modul Manual, Tv ori Av. După ce-ți programezi ce va face fiecare rotiță vei ajunge să reglezi imediat oricare parametru important.

Mai mult decât atât, ecranul tactil este extrem de folositor. Poți alege punctul de focalizare, cu urmărirea automată a subiectului și poți face cel puțin la fel de rapid cele mai fine reglaje. În plus, faptul că este articulat și că se poate roti la 85 de grade în sus şi 180 de grade în jos îți permite o operare facilă indiferent de condiții.

Ecranul rabatabil la 180 de grade în jos îți dă posibilitatea de a face fotografii selfie perfect încadrate:

Pentru a nu lungi și mai mult acest capitol o să fac un scurt rezumat aici: Canon EOS M5 este un aparat compact, bine construit, extrem de versatil și ergonomic. Poate singurul minus de aici ar fi butoanele de lângă ecranul tactil ce par cam mici, dar nu le poți avea pe toate.

Utilizare

Nu știu dacă este cea mai bună denumire de capitol, căci fiecare dintre noi va ști din prima cum se utilizează un Canon EOS M5. Asta fiindcă totul este intuitiv, fiecare meniu este simplu și ușor de parcurs. Repet, la o primă privire pot părea mult prea multe rotițe, dar vei ajunge imediat să o apreciezi în parte pe fiecare dintre ele.

Toate modurile de lucru sunt ușor accesibile prin selectorul dedicat, ce nu poate fi rotit accidental, fără apăsarea butonului din centru. Apoi poți alege ce funcții să îndeplinească celelalte rotițe din dreapta vizorului.

Că am ajuns aici, trebuie să menționez că poți alege să încadrezi subiectul fie direct pe ecranul tactil articulat, fie prin vizorul electronic. Pe oricare l-ai alege, ai parte de o acoperire de aproximativ 100%. Asta înseamnă că vei vedea fix ceea ce va capta senzorul.

O mică problemă ar fi că vizorul electronic afișează ușor diferit culorile față de ecranul tactil de 3.2 inch. Privești prin vizor și vezi culori calde, pline de viață, iar apoi, la analiza pozei tocmai captate, observi ușoare diferențe. Nu-i chiar de speriat, doar trebuia menționat.

Trecerea prin diferitele pagini ale meniului de setări disponibil pe Canon EOS M5 se face în doar câteva clipe. Ecranul tactil face totul extrem de simplu, căci răspunde instant la comenzi și este exact. Aveți mai jos o galerie de imagini cu toate paginile meniului de pe Canon EOS M5:

Calitatea imaginii

Astăzi analizăm aparatul foto mirrorless Canon EOS M5 și nu vom merge mai departe în a prezenta pe larg fiecare obiectiv pe care l-am primit odată cu unitatea de review. Au fost în total 4 obiective ce au sosit la pachet, dar pe acestea le-am folosit spre a-mi face o idee cât mai exactă despre ce poate aparatul în sine.

Dacă ar fi să o spun pe scurt, ar trebui să zic că acest Canon EOS M5 este unul dintre cele mai bune aparate foto mirrorless de pe piață la ora actuală. Asta nu înseamnă că punctează deciziv la fiecare capitol de analiză în parte, doar că oferă un pachet extrem de echilibrat.

Începem cu cireașa de pe tort, anume cu sistemul de focalizare automată Dual Pixel. Acesta este unul dintre cele mai rapide și exacte pe care le-am văzut. Chiar dacă nu este la nivelul pe care l-am regăsit pe un DSLR Canon cu Dual Pixel (precum EOS 80D sau EOS 7D Mark II), el reușește să fie pe M5 unul dintre punctele forte.

Sistemul CMOS AF Dual Pixel focalizează automat pe aprope 80% din suprafața senzorului, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Asta înseamnă practic că indiferent de scenă nu ai cum să ratezi punctul de focus. Și totul este cu mult mai ușor atunci când ai la dispoziție un ecran tactil de pe care să alegi exact locul de focalizare.

Și peste toate acestea, Canon EOS M5 propune focalizare automată cu urmărirea subiectului în mișcare atât pentru imaginile statice (excelent mai ales pentru rafală), cât și pentru video. Ce să mai, Dual Pixel AF de pe Canon EOS M5 face toți banii.

Un al doilea element despre care vreau să vorbim este calitatea imaginii în funcție de sesibilitatea ISO. Pentru cei care nu știu, cu cât valoarea ISO este mai mare, cu atât este mai probabil să apară mai mult zgomot de imagine.

Așadar, am făcut o serie de teste spre a vedea până unde putem avea parte de o calitatea acceptabilă în funcție de nivelul ISO. Canon EOS M5 poate urca până la un maxim ISO de 25600, valoarea minimă fiind 100.

Test ISO cu Canon EOS M5:

Dacă veți analiza galeria de mai sus veți putea observa foarte ușor că până la ISO 800 nu sunt aproape niciun fel de probleme. Chiar și la ISO 1600 și 3200 ne putem bucura de imagini suficient de bune. Abia peste aceste valori vom face compromisuri, cu mențiunea că la valoarea maximă de 25600 avem totuși un zgomot cu adevărat pronunțat. Să nu credeți totuși că doar Canon EOS M5 se descurcă așa la o valoare ISO atât de ridicată, ci mai toate aparatele cu senzor APS-C (crop).

Mi-a plăcut și modul de selectare automată a balansului de alb. Pe AWB, Canon EOS M5 nu a dat greș aproape deloc. Avem și valori predefinite (zi, umbră, înnorat, lumină tungsten etc.), dar putem selecta de asemena manual temperatura de culoare în pași de câte 100 grade Kelvin. Astfel, este foarte simplu să găsești exact reglajul balansului de alb perfect în fotografia de studio, spre exemplu.

Cu până la 7 cadre pe secundă în rafală, Canon EOS M5 reușește să facă o figură frumoasă și aici. Captarea clară a subiecților în mișcare este o joacă, iar focalizarea automată Servo AF ajută enorm.

Ce ar mai fi de spus în cadrul acestui capitol? Cei care vor o mai mare marjă în editarea ulterioară a fotografiilor vor descoperi în fișierele RAW multă, multă informație. Ai la dispoziție o plajă largă de reglaj al expunerii, precum și a altor parametri, pentru a-ți pune o amprentă unică asupra scenei captate.

Și pe partea video Canon EOS M5 se descurcă excelent, chiar dacă nu am reușit să salvez unul dintre cele mai bune clipuri video spre a demonstra această afirmație. Trebuie să laud din nou sistemul de focalizare automată Dual Pixel ce funcționează aproape ireproșabil în video. Tranziții fluide și exacte între punctele de focus, imagini clare și pline de detalii. Stabilizarea optică din obiectiv (acolo unde este disponibilă) lucrează excelent în tandem cu stabilizarea electronică pe cinci axe a aparatului.

Puteți analiza mai multe fotografii la calitatea și dimensiunea originale accesând – https://drive.google.com/drive/folders/0ByOIj_tqx–oV0tTaWp5SW9SdkU?usp=sharing

Clip video Full HD 1080p filmat cu Canon EOS M5

Galerie de fotografii făcute cu Canon EOS M5:

Conectivitate

Cu toate că este un aparat foto de dimensiuni compacte, Canon EOS M5 a reușit să integreze mai toate elementele importante de conectivitate. Avem Wi-Fi 802.11 b/g/n, NFC și bluetooth 4.1 fără a conecta vreun cablu, iar prin contact direct avem la dispoziție microUSB, microHDMI tip D și jack de 3.5 mm pentru microfon extern stereo.

Cu ajutorul NFC poți împerechea în doar câteva secunde aparatul cu un smartphone spre a dispune de și mai multe facilități.

Aplicația Canon Camera Connect îți permite să vizualizezi direct de pe telefon pozele de pe cardul de memorie din aparatul Canon EOS M5, să le descarci în telefon și să le partajezi mai departe. Totodată, aplicația îți permite să controlezi majoritatea funcțiilor camerei mirrorless de la distanță și să captezi direct din telefon, folosind ecranul telefonlui ca și viewfinder.

Capturi de ecran din aplicația Canon Camera Connect pentru Android:

Preț

Canon EOS M5 body – 5.350 lei pe F64.ro. Pot fi alese și câteva kit-uri ce conțin anumite obiective sau chiar adaptorul de montură de la Canon EF-M la EF.

Concluzii

Sunt sigur că acum, după ce ați văzut prețul, veți spune că da, Canon EOS M5 este un aparat mirrorless bun, dar uite la ce preț. Aș putea să vă dau dreptate, dar vă spun în același timp că până la urmă nu te obligă nimeni să cumperi unul dintre cele mai bune mirrorless-uri de la ora actuală. Nu spun cel mai bun, dar cu siguranță este acolo sus de tot în top, iar pentru unii ar putea fi chiar numărul 1.

Depinde de fiecare de ce are nevoie, eu zic doar că acest Canon EOS M5 poate fi alegerea potrivită pentru mai multe categorii de pasionați foto.

Profesioniștii îl pot alege ca aparat de back-up sau pentru concedii, când nu au chef să poarte multe kilograme de echipament.

Amatorii vor descoperi extrem de multe funcții și moduri simple de fotografie, precum modul dedicat HDR sau Panning, ca să enumăr doar două. Multiplele moduri Scene sau filtre vor face, de asemenea, deliciul amatorilor mai mult sau mai puțin entuziaști.

Posibilitatea de a alege dintre câteva obiective dedicate EF-M sau chiar de a le folosi pe cele cu montură EF-S sau EF reprezintă încă un avantaj al acestui aparat mirrorless.

Am lăsat pentru final cele mai importante plusuri și minusuri pentru Canon EOS M5:

PRO:

  • sistem CMOS Dual Pixel de focalizare automată ce lucrează rapid și extrem de precis, chiar și cu subiecții în mișcare;
  • ergonomie bună, 5 rotițe de control ce facilitează accesarea rapidă a mai multor funcții plus ecran tactil articulat;
  • dimensiuni compacte, construcție solidă;
  • conectivitate extinsă, cu Wi-Fi, NFC și bluetooth ce permit conectarea la smartphone și captarea de la distanță prin intermediul aplicației dedicate;
  • fotografiere în rafală de până la 7 cadre pe secundă cu focalizare automată;
  • posibilitatea de a folosi și obiective cu montură EF-S sau EF prin intermediul unui adaptor;
  • fișierele RAW conțin multă informație ce permite o marjă largă în editarea ulterioară.

CONTRA:

  • mici diferențe de afișare a culorilor între vizorul electronic și ecranul tactil de 3.2 inch.