Chiar dacă până acum nu am ieșit în evidență prin multe review-uri la gadgeturi din zona foto-video, iată că în ultimul timp am reușit să aducem tot mai multe astfel de materiale. Mă refer la Canon EOS 200D , Canon EOS M5 și Panasonic Lumix DMC-LX15, toate testate în 2017.

Noul an îl aduce în prim-plan pe Panasonic Lumix G9, un aparat foto mirrorless ce încă nu este disponibil spre comercializare, deocamdată fiind propus la precomandă. Noi am reușit să facem rost de un model de preserie și a meritat să-l punem la lucru, fiind unul dintre cele mai bune astfel de produse cu care am avut de-a face.

Nu vreau să stric surpriza, așa că vă las să aflați tot ce am descoperit eu în cele câteva zile de test.

Specificații Panasonic Lumix G9

  • Senzor Live MOS cu rezoluție efectivă de 20.33 Megapixeli, dimensiuni senzor 17.3 x 13 mm;
  • Rezoluții maxime: Imagine – 5184 x 3888 pixeli format 4:3, 10368 x 7776 pixeli format 4:3 în modul High Resolution; Video – 3840 x 2160 pixeli cu maxim 60 fps;
  • Obturator mecanic în plan focal cu viteză declanșare de la 1/8000 la 60 secunde, obturator electronic cu viteză de declanșare de la 1/32000 la 1 secundă;
  • Fotografiere continuă cu maximum 12 cadre pe secundă cu AFS/MF sau 9 cadre pe secundă cu AFF/AFC; maximum 60 cadre pe secundă cu obturatorul electronic în mod AFS/MF;
  • Focalizare automată cu detecție de contrast și tehnologie DFD, AFS (Single), AFF (Flexible), AFC (Continuous), Face/Eye Detection, Tracking, 225-Area, Custom Multi, 1-Area, Pinpoint;
  • Sensibilitate ISO: 100 – 25600 ce poate fi selectată și în trepte de 1/3; la filmare: ISO100 – 12800;
  • Compensarea expunerii: +/-5 EV în trepte de 1/3;
  • Montură obiective Micro Four Thirds;
  • Balans de alb: AWB, AWBc, zi, umbră, înnorat, lumină incandescentă, bliț, personalizat, setare temperatură culoare de la 2500 la 10000K în trepte de 100K;
  • Stabilizare optică Dual IS 2 – stabilizare internă pe 5 axe direct pe senzor + stabilizare optică pe 2 axe din obiectiv (doar obiectivele compatibile);
  • Vizor OLED cu 3680k puncte, cu acoperire de aprox 100%, mărire aprox 1.66x /0.83x;
  • Ecran: TFT LCD, touchscreen de 3 inch cu 1.04 milioane puncte, rabatabil;
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 b/g/n pe 2.4 GHz și 802.11 a/n/ac pe 5 GHz, Bluetooth 4.2, HDMI Type A / VIERA Link, microUSB, jack de 3.5 mm (intrare microfon extern), jack de 3.5 mm (ieșire căști), jack de 2.5 mm pentru telecomandă;
  • Carduri memorie acceptate în două sloturi: SD, SDHC, SDXC (UHS-I, UHS-II, UHS Speed Class 3 U3);
  • Dimensiuni: 136.9 x 97.3 x 91.6 mm;
  • Greutate: 658 grame.

Design

Întrucât Panasonic Lumix G9 nu este încă disponibil în magazinele de specialitate, putând fi doar precomandat actualmente, noi am primit o unitate de preserie, destinată exclusiv testelor. Cu siguranță diferențele vor fi minime între exemplarul ajuns la noi și unul ce se va regăsi pe rafturile magazinelor.

Am primit aparatul Panasonic Lumix G9 într-un kit ce conține și obiectivul Leica DC Vario – Elmarit 1:2.8 – 4.0/12 – 60mm Aspherical. Așadar, în cutie am găsit aparatul foto, obiectivul, capac pentru body, capace față/spate pentru obiectiv, parasolar pentru obiectiv, baterie, încărcător, cablu de alimentare pentru încărcător tip microUSB – USB, adaptor de priză, manual de utilizare și un pliant cu alte informații.

Panasonic Lumix G9 este un model din gama superioară, iar asta se simte de la prima atingere. Un aparat robust, extrem de solid construit, cu materiale dintre cele mai bune calitativ. Avem mult metal la exterior, șasiul din magneziu contribuind la o rigiditate exemplară. În zonele cheie găsim cauciuc cu o textură plăcută ce face ca aderența în mâinile utilizatorului să fie dintre cele mai bune.

Partea de grip pentru mână dreaptă este foarte bine dimensionată, chiar și o persoană cu mâini mari găsește suficient de adâncă decuparea pentru degete spre a nu scăpa aparatul din mână.

Foarte multe butoane, controale rotative, chiar un joystick, sunt dispuse pe mai toată suprafața camerei. Mi s-au părut a fi totuși cam multe, ergonomia are uneori de suferit, fiindcă, din cauză că sunt foarte multe, unele butoane au dimensiuni cam mici. În plus, dispunerea unora le face un pic mai greu de accesat.

Nu insist asupra dispunerii tutror controalelor, sunt prea multe și am pierde cu toții timpul. Am pus suficiente fotografii cu Panasonic Lumix G9 spre a vă face o idee clară:

Obiectivul Leica DC Vario – Elmarit 1:2.8 – 4.0/12 – 60mm Aspherical, deși vine în kit cu aparatul, nu dezamăgește în ceea ce privește construcția. Este aproape la fel de solid precum aparatul, fabricat din metal (pentru inelul de focus, cel al distanței focale – zoom, și pentru montură) și din plastic de foarte bună calitate. Vine la pachet și cu parasolar și capace față și spate.

Tot pentru test am primit și un grip compatibil, model Panasonic DMW-BGG9, ce aduce posibilitatea de a extinde autonomia prin existența unui slot suplimentar pentru un al doilea acumulator.

În concluzie, kit-ul primit de noi nu dezamăgește din nicio direcție. Panasonic este recunoscut ca un producător ce se respectă și care face același lucru și vis-a-vis de clienții lui. Lumix G9 este solid, bine construit, cu atenție la detalii, multe butoane de control care însă aduc o ergonomie ceva mai precară.

Calitatea imaginii

Ceea ce contează cel mai tare pentru utilizator trebuie discutat în acest capitol. Înainte de a analiza diferite aspecte, să spunem câteva lucuri despre calitatea generală a fișierelor.

JPEG-urile arată bine, chiar foarte bine, algoritmul de procesare este unul matur și prezintă doar o mică, foarte mică supra conturare (over sharphening). Se pare că în ultimul timp tot mai multe persoane apreciază acest tip de procesare a imaginilor.

În rest, numai de bine, atât din partea culorilor, vii și intense, cât și cu un contrast ridicat, detalii fin reprezentate, ba chiar și o gamă dinamică suficient de ridicată. Avem mai jos o galerie de imagini care exemplifică destul de bine toate cele spuse până aici.

Galerie de fotografii făcute cu Panasonic Lumix G9:

În meniul aparatului Panasonic Lumix G9 sunt nu mai puțin de 22 de filtre dintre care utilizatorul poate alege, atunci când acesta vrea să creeze o interpretare diferită a scenei. Desigur, profesioniștii sau cei mai avansați dintre fotografi nu vor folosi astfel de efecte, deși unele nu arată deloc rău:

Din punct de vedere al focusului automat, Panasonic Lumix G9 se laudă cu unul dintre cele mai rapide astfel de sisteme dintre aparatele foto mirrorless. Sunt și mai multe scenarii de auto focus dintre care utilizatorul poate alege, de la complet automat, la zone sau puncte, până la tracking focus.

Mai toate lucrează exact și rapid, bineînțeles că foarte mult contează și condițiile de iluminare. Cu cât lumina este mai redusă cu atât sistemul își ia mai mult timp spre a găsi punctul de clar. Ca orice mirrorless care se bazează în primul rând pe detecția de contrast, și Panasonic Lumix G9 are mici probleme cu autofocusul subiecților în mișcare. Nu sunt nici pe departe mari deficiențe, doar că, pentru sporturi cu mișcări rapide, de exemplu, în care subiectul nu parcurge un traseu ce poate fi ușor anticipat, vei mai găsi și cadre imperfecte. Totuși, sistemul de autofocus este printre cele mai bune din gama de mirrorless, cel puțin din ce am întâlnit eu până acum.

O mențiune specială merită sistemul de stabilizare optică dublă, realizat concomitent din corpul camerei și din obiectivele compatibile. Denumit de Panasonic Dual IS 2, acest sistem este cu adevărat impresionant, te ajută să realizezi cadre perfecte din mână chiar și la viteza de declanșare de 1/4 secunde. Am reușit cu multă atenție să mă duc chiar și mai jos de atât. Sistemul funcționează ireproșabil și în modul filmare, atenuând sau chiar eliminând complet și unele dintre cele mai ample mișcări. Bravo, Panasonic!  

O altă analiză ce poate fi trecută strict în dreptul aparatului foto, ce nu ține de obiectiv, este modul în care zgomotul de imagine este reprezentat în funcție de sensibilitatea ISO. Aici, Panasonic Lumix G9 s-a dovedit de încredere până la valori chiar și de ISO 3200. Aș îndrăzni să afirm că până la ISO 800 chiar nu văd nicio problemă, cu 1600 și 3200 apare un ușor zgomot, dar nu pronunțat, și abia de la 6400 mai sus avem cadre cu zgomot evident și o pierdere clară a calității și în ceea ce privește culorile:

Fișierele JPEG de calitate maximă au dimensiuni de la circa 5.5 MB până la aproape 9 MB, în funcție de scenă. Fișierele RAW la calitate maximă se învârt în jurul valorii de 23 MP, conțin suficiente informații pentru o corectă editare ulterioară. Nu sunt cele mai complexe pe care le-am întâlnit, așa că cei care lucrează mult din post procesare și vor să obțină rezultate de-a dreptul spectaculoase (fără pierderi mari calitative) s-ar putea să nu găsească suficientă informație pe acolo.

Fiindcă noi am primit un kit ce conține și obiectivul Panasonic Leica DC Vario – Elmarit 1:2.8 – 4.0/12 – 60mm Aspherical trebuie să spun câteva cuvinte și despre acesta. Cu distanță focală ce variază de la super angular la început de telefoto și cu o deschidere largă, de f/2.8 la 12mm și f/4.0 la 60mm, acest obiectiv este unul ce se potrivește în extrem de multe scenarii.

Calitatea imginilor obținute cu acest obiectiv este dintre cele mai bune, aberațiile cromatice nu apar decât izolat, în scenele puternic contrastante, și acolo doar în cele mai fine detalii. Fenomenul de vignetare (întunecare a colțurilor) se observă doar la deschiderile maxime ale diafragmei și poate la un pas sau doi mai sus, dar nu atât de evident încât să producă o fotografie ce nu poate fi ușor corectată în post procesare.

Distorsiunile nu sunt nici ele o problemă, ceea ce m-a surprins, având în vedere plaja largă a distanței focale. Avem o distorsiune de tip butoi la 12mm, ce se atenuează cu mult deja la 18mm, pentru ca de la 25mm să dispară complet. Distorsiune tip pernă nu avem la 40mm, doar o idee se face văzută la 60mm:

Iată deci că Panasonic Lumix G9 împreună cu obiectivul Leica DC Vario – Elmarit 1:2.8 – 4.0/12 – 60mm Aspherical fac o echipă reușită. Nu am găsit nicio problemă majoră în ceea ce privește calitatea imaginii, cel puțin nimic ce ar putea fi considerat cu adevărat deranjant în această categorie de preț.

Un aspect pe care orice aparat foto Panasonic vrea să-l scoată în față zilelea acestea este dat de capacitatea de filmare. Toate noile modele de camere Panasonic aduc acum filmare la rezoluție 4K 2160p, iar Lumix G9 nu face excepție. Ba chiar avem astfel de calitate la un viteză de până la 60 fps. Menționez din nou excelentul sistem de stabilizare Dual IS 2, ce face ca mișcările tip panning să fie liniare, fără sacadări sau vibrații evidente.

Clip video 4K 2160p 24fps filmat cu Panasonic Lumix G9

Clip video Full HD 1080p 30fps filmat cu Panasonic Lumix G9

Interfață și funcții

Să spunem câteva cuvinte și despre modul în care Panasonic Lumix G9 reușește să interacționeze cu utilizatorul, precum și despre unele dintre multiplele funcții pe care acest aparat le pune la îndemâna tuturor.

Meniul și setările aparatului sunt destul de stufoase, multe opțiuni la dispoziția ta. Ideea este că fiecare mod de captare aduce un alt meniu de setări. Astel, pentru modurile Auto și iAuto ai parte de doar câteva opțiuni, pentru ca modul Manual, de exemplu, să ofere setări dintre cele mai complexe și fine.

Galerie cu capturi de ecran din meniul aparatului Panasonic Lumix G9:

Pentru a parcurge meniul aparatului ai la dispoziție mai multe moduri de operare. Cel mai facil mi s-a părut prin intermediul ecranului tactil, dar nici cu rotița din dreapta acestuia nu este greu deloc. Ba mai mult, avem la dispoziție și un joystick în colțul din dreapta-sus al dispaly-ului, ce va fi apreciat de mulți utilizatori.

Posibilitatea de a face trecerea printre diferitele moduri de captare se face simplu. Ai la îndemână două selectoare în partea din stânga. Prima este rotița ce face trecerea de la Auto/iAuto, la P (Program), A (Aperture Priority), S (Shutter Speed Priority), M (Manual), la filmare M, modurile personalizabile C1, C2, C3, și modul Scene. Sub acest controller avem și modul de captare, cu Single Shot, Rafală I și II, modul 6K, precum și modurile Timer:

Mențiuni speciale merită modul de captare 6K, ce reprezintă în fapt un mod rafală din care utilizatorul poate alege cele mai reușite cadre. Impresionant este faptul că reușește niște imagini extrem de clare, pe care un amator cu greu le-ar obține în mod manual de rafală. Practic, atât timp cât ții shutter-ul apăsat, Panasonic Lumix G9 va capta continuu cadre de foarte bună calitate, dintre care le poți selecta apoi pe cele pe care vrei să le păstrezi. Funcționează chiar bine, iar rezultatele sunt excelente.

Un alt atu al acestui aparat este dat de capacitatea lui de a capta cadre la o rezoluție de 80 Megapixeli. Cum face el asta? Cu ajutorul sistemului de stabilizare optică din aparat. Practic, mută extrem de fin senzorul, câte jumătate de pixel pe 2 axe (sus-jos și stânga-dreapta), de 8 ori. Astfel, din cei 20 de Megapixeli rezultă apoi o fotografie de 80 Megapixeli. Detaliile sunt cu mult mai fine, dar nu le pot compara neapărat cu ale unui senzor ce oferă ”nativ” 80 de Megapixeli. Funcția o recomand a fi folosită doar când aparatul este așezat fix, pe o suprafață stabilă ori un trepied. Altfel s-ar putea să nu obțineți cele mai bune rezultate, cu detaliile la maximum.

Ar mai trebui precizat că pe corpul aparatului Panasonic Lumix G9 sunt 3 butoane Fn (Function), cărora utilizatorul le poate atribui aproape orice funcție. Ele devin astfel scurtături către cele mai folosite setări/funcții. Nu este singurul aparat ce oferă astfel de opțiuni, dar eu apreciez mult astfel de butoane ce-mi dau posibilitatea de a accesa instant setări pe care ar fi trebuit să le caut câteva secunde bune prin meniu.

Ca o concluzie, Panasonic Lumix G9 oferă multe, extrem de multe funcții, opțiuni și setări. Pentru unii ar putea părea prea mult, se pot simți copleșiti de complexitatea meniului și de tot ce găsesc ascuns pe acolo. Acesta ar fi singurul neajuns pe care l-am găsit deocamdată, cu toate că nu poate fi numit chiar problemă, ci mai degrabă o chestiune ce necesită răbdare și ceva mai mult timp de studiere. Un amator își va prinde urechile pe acolo, în timp ce un utilizator cu pretenții își va organiza totul în câteva ore, pentru ca mai apoi să folosească la potențial maxim un Panasonic Lumix G9.

Conectivitate

Un capitol la care Panasonic Lumix G9 punctează din nou bine. Din partea mea, nu-i lipsește nimic esențial, cu toate că știu că nu avem GPS sau NFC încorporate. Personal nu le simt lipsa, dar dacă doriți neapărat astfel de module, trebuie să căutați în altă parte.

Avem în schimb un mare avantaj: două sloturi pentru card SD/SDHC/SDXC. Acestea suportă unele dintre cele mai ridicate standarde de viteză, de până la USH Speed Class 3 (U3). Poți alege inclusiv modul în care fișierele vor fi stocate pe aceste două carduri: pe card 1 până la umplere, urmând apoi card 2, cu Back-up – aceleași date pe ambele carduri, sau selectiv – pe card 1 pozele, pe card 2 video, ori pe card 1 fișiere JPEG și pe card 2 fișiere RAW ș.a.m.d.

Alți conectori sunt reprezentați de portul microUSB, ce permite ca aparatul să fie încărcat chiar în timp ce este utilizat (de la o baterie externă, spre exemplu), port HDMI TypeA / Viera Link, jack de 2.5 mm pentru telecomandă cu fir, jack de 3.5 mm pentru intrare microfon și jack de 3.5 mm pentru ieșire căști (excelent pentru monitorizarea sunetului în timpul înregistrărilor video).

Fără fir, Panasonic Lumix G9 se poate conecta cu alte dispozitive compatibile prin Bluetooth 4.2 și Wi-Fi. Avem standard 802.11 b/g/n pe 2.4 GHz și 802.11 a/n/ac pe 5 GHz, așa că vitezele wireless de transfer nu vor fi o problemă.

Autonomie

Panasonic Lumix G9 vine în pachet cu o baterie de 1860 mAh, pe 7.2V. Specificațiile oficiale promit până la 380 – 400 de cadre prin vizor sau 360 – 380 cadre prin Live View, pe ecranul de 3 inch.

Cert este că am încărcat bateria în momentul în care aparatul a ajuns la mine. Am făcut în jur de 200 de cadre de test, am filmat undeva la 8 – 10 minute, atât 4K, cât și Full HD, am navigat câteva zeci de minute prin meniu, cât am analizat interfața și am făcut câteva setări, iar bateria nu a fost epuizată. Arăta o singură linie din cele 4, asta însemna că mai aveam undeva mai puțin de 25% din capacitatea maximă. Mi-ar fi plăcut și o reprezentare în procente a nivelului acumulatorului, pentru a avea detalii exacte privind autonomia.

Din punctul meu de vedere, Panasonic Lumix G9 oferă o autonomie medie și recunosc că mi-ar fi plăcut ceva mai mult din direcția aceasta.

Preț

Panasonic Lumix DC-G9 Body – 7.400 de lei pe F64.ro, preț la precomandă, aparatul va fi disponibil în stoc undeva în lunile următoare. Un kit precum cel primit de noi la test, cu Panasonic Lumix G9 și obiectiv Leica DC Vario – Elmarit 1:2.8 – 4.0/12 – 60mm Aspherical ajunge la 9.900 de lei. Un battery grip compatibil, model Panasonic DMW-BGG9, este 1.400 de lei.

Concluzii

Am descoperit în Panasonic Lumix G9 un aparat mirrorless aproape complet. Asta atunci când ne raportăm la prețul de comercializare, logic. Sigur că poți găsi chiar și aparate Full Frame la un cost similiar, dar Panasonic Lumix G9 punctează bine pe mai toate planurile, inclusiv pe partea de filmare, acolo unde nu prea are rival în acest moment.

Dacă te interesează în special sau chiar strict fotografia, s-ar putea să fie alternavite cel puțin la fel de bune. Dar un pachet atât de echilibrat foto-video precum am găsit în cazul lui Panasonic Lumix G9 nu cred că există la momentul actual.

În plus, montura Micro Four Thirds, îți permite și o ceva mai mare libertate pe partea de obiective. Nu trebuie să alegi doar dintre cele Panasonic sau Leica, căci și Olympus folosește aceeași montură pentru multe dintre aparatele sale, respectiv pentru obiective.

Rămân la sfârșit cele mai importante puncte pro și contra pentru Panasonic Lumix G9:

PRO:

  • construcție extrem de solidă, materiale foarte bune, rezistență la stropi de apă și praf;
  • rezultate foarte bune atât pe partea de fotografie, cât și pe video;
  • sistem optic de stabilizare Dual IS 2 ce funcționează impresionant, atenuând și vibrații mari;
  • modurile 6K Photo și High-Resolution 80 Megapixeli merită atenția celor ce au nevoie de astfel de funcții;
  • conectivitate extinsă, inclusiv cu Wi-Fi dual-band și standard ac;
  • două sloturi pentru carduri SD.

CONTRA:

  • ergonomia și interfața puteau fi mai atent studiate;
  • autonomia este doar medie.