Software

“Încurcate sunt căile Domnului” sau încurcate le facem noi, oamenii, pentru a ne transforma viaţa actuală într-una tehnologizată. Cea mai nouă şi mai bizară aplicaţie permite oricui să aprindă o lumânare la biserică, indiferent dacă este acasă în pat, la muncă, în vacanţă în ”ţările calde” sau pe aeroportul din Lisabona.

Am menţionat capitala Portugaliei deoarece aplicaţia denumită Candla a fost inventată de doi portughezi. Aplicaţia permite aprinderea unor lumânări LED printr-o simplă apăsare de buton. Sistemul de lumânări se instalează în bisericile partenere (în acest moment funcţionează în 14 biserici din Lisabona), iar pentru doar 99 eurocenţi lumânarea se aprinde pentru 15 minute. Interesant este că Biserica Catolică a fost de acord cu implementarea acestei tehnologii şi există posiblitatea ca Papa Francisc să aprindă o lumânare prin intermediul Candla la vizita sa din Portugalia programată pentru luna mai a anului viitor.

Aplicaţia a fost lansată în luna august şi are deja peste 10.000 de abonaţi. Planurile dezvoltatorilor pentru 2017 sunt mari şi îşi doresc să lanseze Candla în Braga, Porto, Roma, Madrid şi chiar în câteva oraşe din Brazilia. “Candla este concepută pentru persoanele aflate în afara țării care doresc să fie mai aproape de biserica lor, precum și pentru cei care sunt în incapacitate fizică sau profesională de a se deplasa.” a declarat unul dintre inventatori.

Să fie oare Patriarhul Daniel de acord cu această aplicaţie ?

Sursa: agerpres.ro

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.