Software

În luna februarie a acestui an era anunţată în ţara noastră aplicaţia Uber, aplicație de iOS și Android ce îi pune în legătură pe șoferii dornici să-și share-uiască mașina și clienții interesați. După lansare aplicaţia a avut parte de o promovare intensă la nivelul blogurilor locale, iar lucrurile păreau că vor intra pe un făgaş normal (noi am scris aici şi aici).

Chiar dacă multe persoane erau încântate de facilităţile oferite de această aplicaţie, Parlamentul României prin Camera Deputaţilor a adoptat cu 300 de voturi pentru şi două împotrivă un proiect de lege prin care se interzice transportul în regim de taxi pentru persoanele care nu au autorizaţii de taxi valabile sau nu sunt transportatori autorizaţi. La prima vedere această decizie pare uşor surprinzătoare, însă dacă ne gândim că majoritatea firmelor de taxi din Bucureşti au legături directe sau indirecte cu diverşi politicieni, ne reorientăm.

Emil spunea la prezentarea oficială a aplicaţie Uber din luna februarie că “Prevăd câteva contre și un protest pe viitor al șoferilor de taxi, mai ales dacă Uber se va bucura de succes.” Ei bine, aceştia nu au fost nevoiţi să facă acest lucru deoarece şefii lor s-au ocupat de toată treaba murdară.

Sursa: ZF.ro

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.