Aplicatia saptamanii in Apple App Store: Toca Kitchen 2 Software

Toca Kitchen 2 este aplicația primei săptămâni a lunii Martie pe care Apple a ales să o promoveze oferindu-ne posibilitatea de a o descărca și instala gratuit pe perioada următoarelor 7 zile. Toca Kitchen 2 este un joc educațional cu ajutorul căruia poți învăța pașii de bază din lumea gastronomiei. Deși jocul este dedicat copiilor cu vârste curpinse între 6 și 8 ani, cunosc destule persoane aflate la vârsta studenției (și chiar mai în vârstă de atât) cărora le-ar prinde bine câteva runde.

Scopul principal al acestui joc este de a hrăni cât mai bine invitații de la masa virtuală. Ți se pune la dispoziție un frigider plin de alimente, condimentele și sosurile necesare, și o bucătărie cu tot ce ai nevoie pentru a pregăti o masă delicioasă.

Aplicatia saptamanii in Apple App Store: Toca Kitchen 2

Toca Kitchen 2 este un joc ce pune la muncă și creativitatea, oferindu-ți nenumărate posibilități de a combina ingredientele disponobile pentru a obține feluri de mâncare destul de extravagante și chiar unele noi, ce nu le poți regăsi în cărțile de bucate.

Aplicatia saptamanii in Apple App Store: Toca Kitchen 2

Calitatea preparatelor obținute o vei putea citi pe fețele invitaților care nu se vor abține de la a se strâmba și de la a face sunete de dezgust dacă gustul mâncării nu este unul plăcut. Poți experimenta cu diferite ingrediente, diferite cantități ale acestora și diferite moduri de a le găti pentru a găsi combinația perfectă pentru participanții de la masa virtuală.

Aplicatia saptamanii in Apple App Store: Toca Kitchen 2

Jocul poate fi descărcat făcând click aici, în mod gratuit, timp de aproximativ o săptămână. Această perioadă se va termina la sfârșitul zilei de Miercuri, 9 Martie 2016.

Categorii: appleiossoftware
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.