Apple a vândut în Q1 din 2012 peste 37 milioane de iPhone-uri

/
/
25 ian. 12
/

Deşi la început a fost declarat ca fiind o dezamăgire din partea Apple, iPhone 4S, împreună cu iPhone 4 şi 3GS au avut vânzări record pentru Apple într-un singur trimestru. Doar în Q1 din 2012, Apple a vândut 37 de milioane de iPhone-uri, care este o cifră remarcabilă.

Comparativ cu Q1 din 2010, aceasta înseamnă o creştere de 128% a vânzărilor. În trimestrul anterior (Q4 din 2011) Apple a vândut doar 17 milioane de iPhone-uri, deoarece iPhone 4S nu fusese lansat. De asemenea, Apple a învins şi marele său rival Samsung, care nu a reuşit să vândă “decât” 35 de milioane de smartphone-uri.

Pentru cei care sunt confuzi, anul fiscal 2012 în Statele Unite ale Americii arată astfel:

  • I Trimestru (Q1) – 1 octombrie 2011 – 31 decembrie 2011
  • II Trimestru (Q2) – 1 ianuarie 2012 – 31 martie 2012
  • III Trimestru (Q3) – 1 aprilia 2012 – 30 iunie 2012
  • IV Trimestru (Q4) – 1 iulie 2012 – 30 septembrie 201

 

În altă ordine de idei, Apple a anunţat că până astăzi a plătit peste 4 miliarde de dolari dezvoltatorilor de aplicaţii din App Store. Până astăzi Apple a vândut peste 250 de milioane de terminale echipate cu iOS, iar pe acestea au fost instalate peste 18 miliarde de aplicaţii din App Store.

Surse: engadget.com şi appleinsider.com

 

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce știm despre MacBook Neo 2 până acum – A19 Pro de pe iPhone 17 Pro / Pro Max, dar cu un nucleu în minus, funcții AI etc

Apple lucrează la a doua generație a laptopului său de buget, MacBook-ul ce a reușit să genereze vânzări cu adevărat serioase în segmentul entry.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile cu preț de până în 3000 lei – 07.26

Am făcut o listă cu 10 telefoane mobile ce au preț de până în 3000 lei și punctează la raportul preț / specificații.

Bursa zvonurilor: iPhone 20 Pro Max ar veni cu display de 7 inci și baterie de 6000 mAh

Pe 9 ianuarie 2007, pe scena de la Macworld Expo din San Francisco, Steve Jobs apărea în faţa mulţimii de jurnalişti pentru a prezenta viitorul. Primul iPhone denumit simplu iPhone 2G avea să deschidă calea spre noi orizonturi, să arate lumii că modul nostru de a comunica şi de a ne distra trebuia schimbat.