Apple este, oficial, cel mai cool stalker

/
/
10 sept. 14
/

Nu sunt fan Google, Microsoft, Apple sau Blackberry. Nu am o plăcere în a vorbi de un anumit device sau producător, de bine sau de rău. Utilizez ce este mai bun pentru mine, conform scenariului meu de utilizare.

Cu toate acestea trebuie să recunosc că am avut așteptări enorme pentru evenimentul Apple de aseară. Mă gândeam chiar că, dacă Apple va lansa niste produse „FTW”, voi trece din nou în ecosistemul său. Însă nu mai este cazul, m-am liniștit.

Haideți să analizăm la rece device-urile anunțate aseară – 09.09.2014 – fără nici o tentă de „trash-talk”.

iPhone 6. Este „ok”, subțirel și finuț. Specificații tehnice mediocre. Camera foto m-a dezamăgit total. Mă tot gândesc ce aș putea scrie despre el; singurul termen care îmi vine în minte e „mediocru”. Există telefoane mai subțiri, mai ușoare, rezistente la contactul cu apa și – să-mi fie cu iertare, fiecare cu gusturile lui – chiar mai arătoase. A, da, era să uit, are ecran de 4.7″.

iPhone 6 Plus. Dacă iPhone 6 îmi inspiră mediocritate, iPhone 6 Plus îmi inspiră „târziu”. Nu aduce nimic nou, iar specificațiile tehnice sunt „ok”. Mă străduiesc să găsesc ceva „WOW” însă, pe bune, chiar nu reușesc. Note 4 a reușit să-mi smulgă un „eh…măcare are stylus”, însă iPhone 6 Plus efectiv nu îmi oferă nimic nou sau superior. Mi s-a părut hilar faptul că Apple a încercat să marketeze funcțiile de orientare a ecranului și split-screen. Prin 2011 mi s-au părut interesante însă mă uit la calendar și trag concluzia că suntem pe la sfârșitul lui 2014.

Apple Watch. Până acum avem „mediocru” și „târziu”. Haideți să adăugăm și „jenant”. Nu pot să-i spun „fail” deoarece e posibil să se vândă, deci haideți să rămânem la „jenant”. Apple vrea să-mi bage sub nas o variantă mai rotunjită și – sensibil – mai subțire a Sony SmartWatch, lansat în 2012. Din nou, gusturile nu se discută, însă personal consider că Moto 360 arată mult mai bine.

Inovație? O…rotiță. Fără supărare, e hilar. O rotiță atât de utilă încât a fost (aproape) neutilizată pe parcursul întregii prezentări. Măsurarea pulsului? Desen pe ecran? No comment, vezi anii 2011, 2012. Recunoști că așteptai o baterie care să țină două zile? Ghinion, nu primești. Dacă ai fi primit cu siguranță Apple s-ar fi lăudat cu acest aspect.

Mă așteptam ca măcar UI-ul să fie „WOW”, însă trebuie să fim realiști: Android Wear e cu mult înainte. Haide mă’ Apple, vrei să mă convingi că „glow” și „drop-shadow” sunt încă trendy? Cât despre utilitate și uzabilitate, Siri nu mai reprezintă de mult un concurent pentru Google Now, diferențele de performanță sunt izbitoare.

Partea cea mai tristă este disponibilitatea: începutului lui 2015. Adică prin martie, zic eu. Am un sentiment că până atunci vom avea deja vești despre generația a doua a device-urilor cu Android Wear; asta înseamnă că Apple nu e doar „cu puțin în urmă” ci va fi în urmă cu o întreagă generație.

NFC? 2011. Apple Pay? Nu are rost să ne pierdem timpul. Vezi Apple TV, Passbook, iWork, iTunes Radio, Game Controller. Ai mai auzit ceva de ele? Eu nu.

Prin 2012 afirmam că Apple s-a transformat din demi-zeu în muritor. Astăzi Apple s-a transformat în cel mai mare, cool si trendy stalker al pieței IT.

iphone-nexus

Razvan Rosca
Fondator Gadget.ro. Scrie atunci când timpul îi permite. Axat pe partea de productivitate.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).