Apple, modele mai vechi de iPhone și noua „funcție” ce le încetinește procesorul

/
/
21 dec. 17
/

Astăzi s-a mai scris o filă de istorie în privința relației dintre Apple și clienții săi. Compania americană a recunoscut că încetinește modelele mai vechi de iPhone prin software, astfel încât să prevină problemele generate de bateriile Li-ion învechite. 

Au insistat să precizeze că avem de-a face cu o funcție, nu cu un bug. De fapte, de unde a început întreaga discuție.

De-a lungul timpului au fost destule situații în care clienții de iPhone au evidențiat faptul că telefonul se mișcă mai greu după un update software (și pe Android există fix aceeași discuție). Imediat au apărut și speculațiile: chestie făcută în mod deliberat spre a grăbi upgrade-ul spre o generație mai nouă.

Pe Reddit a apărut un topic, iar Apple a simțit că este cazul să clarifice situația:

Scopul nostru este să oferim cea mai bună experiență pentru clienții noștri, asta include performanța generală și prelungirea vieții dispozitivelor. Bateriile Li-ion devin în timp din ce în ce mai puțin capabile în a oferi energie în cantitate mare în condiții de utilizare precum vreme rece, încărcare redusă a acumulatorului, ceea ce poate duce la oprirea neașteptată spre a protejat componentele electronice.

Anul trecut am lansat o funcție pe iPhone 6, iPhone 6s și iPhone SE spre a preîntâmpina aceste situații și astfel dispozitivul să nu se restarteze în condițiile aminite. Am extins această funcție și pe iPhone 7 prin iOS 11.2 și planurile sunt de a o extinde în viitor și spre alte produse”

Acum să trecem la analiza făcută la cald, cu bune și rele. Modelele mai vechi de iPhone când au nevoie de mai multă energie spre a rula aplicații cu grafică complexă în condițiile date de vreme rece, baterie la un nivel redus de încărcare se vor mișca mai încet față de modelele mai noi, asta pentru că procesorul va rula într-o frecvență mai joasă. Vei remarca doar că se încarcă ceva mai greu, poate că în multe aplicații nici nu-ți vei da seama de asta. Ce ar fi pe viitor să avem parte de așa ceva pe automobilele electrice, după un timp să nu mai adică o anumită viteză pentru că bateriile nu mai sunt la fel de bune etc.

Explicația Apple mi se pare modestă, iar problema o văd mai degrabă din modalitatea în care iOS-ul își face alocarea de resurse (energie, frecvență a procesorului & accelerator grafic). Pur și simplu, au văzut că sunt probleme și au mers pe soluția cea mai simplă, le tăiem din puterea procesorului și băgam la înaintarea faza cu bateriile Li-ion ce nu ar mai fi bune în timp spre a lăsa iPhone-ul să fie forjat la maxim, cu ghilimele de rigoare.

Una peste alta, acum știți de ce iPhone-ul merge mai greu și știți ce aveți de făcut: altul nou, schimbare de baterie în service autorizat Apple – 79 dolari în SUA sau alegeți Android (din păcate și aici veți da tot de ceva similar, mai toate obosesc în timp și au nevoie de un restart etc – ca în primele 6 – 7 luni nu va mai fi după 1 – 1.5 ani de utilizare zilnică).  Cel puțin pe Android nu este o problemă așa majoră ca pe iOS (sunt și aici situații în care bateria dintr-o dată coboară zeci de procente în ritm galopant, dar sunt întâmplări izolate și pe anumite modele, nu o problemă generalizată care să necesite aplicarea unei funcții noi).

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: apple, ios, iphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.