Software

Putem spune că avem un rival pentru Android Wear, AsteroidOS este un sistem de operare de tip open source dezvoltat de către un student francez – Florent Revest. 

AsteroidOS a fost dezvoltat pe Linux, are o caracteristică ce lipsește Android Wear – posibilitatea de customizare din partea dezvoltatorilor, dar și a companiilor interesate să producă ceasuri inteligente cu acest software.

AsteroidOS se află într-o fază incipientă de dezvoltare, iar mai multe informații de stadiul la care au ajuns vă puteți face prin intermediul unui clip adus pe YouTube:

Au reușit să creioneze interfața, aplicațiile dedicate pentru calendar, cronometru, calculator, vreme, muzică, ceas. Ai posibilitatea de a-l conecta cu smartphone-ul prin bluetooth, iar notificările sunt aduse pe display-ul smartwatch-ului.

Echipa lui Florent Revest a lucrat peste 1 an de zile, iar în viitorul apropiat se concentrează pe îmbunătățirea consumului de energie, dar și pe suportul și integrarea senzorilor de pe smartwatch-urile momentului. AsteroidOS merge a fi instalat și testat pe LG G Watch, LG G Watch Urbane, Sony SmartWatch 3 și ASUS ZenWatch 2.

Trebuie să precizez că instalarea AsteroidOS este similară cu cea a unui custom ROM, adică zero suport în garanție din partea producătorului hardware în caz de probleme. Toate detaliile le găsiți aici.

Astfel de inițiative le consider a fi de-a dreptul excelente, în contextul în care piața de smartwatch suferă de prea multă monotonie. Google este destul de restrictiv cu Android Wear, asta și pentru că nu-și dorește a repeta istoria sistemului de operare pentru telefoane mobile, fragmentare la maxim.

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.