Smartphone

ASUS a prezentat a doua generație a smartphone-ului său de gaming – ROG Phone II. Acum au extins adresabilitatea sa pe lângă cei pasionați de jocurile pe smartphone îi țintesc și pe cei interesați, pur și simplu, de un telefon mobil premium.

Un element ce dovedește ce am punctat mai sus?

Faptul că acum poți opta între interfața ROG UI  și ZenUI 6 de pe Zenfone 6 (interfața ce amintește de Android în varianta stock). Adevărul este că ROG UI nu-mi era deloc pe plac și mi se părea că schimbă interfața prea puternic, fără a aduce un beneficiu evident.

Ecranul ocupă un rol central prin rata de refresh la 120Hz, latență de 1ms, panel 10-bit HDR. Acuratețea culorilor atinge sub 1 măsurat cu un colorimetru (sub 3 în deltaE nu sunt diferențe perceptibile de ochiul uman). În spectrul DCI-P3 trece de pragul a 100% – 108% + de notat și compatibilitatea cu HDR10.

Display-ul este însoțit în partea frontală de două difuzoare stereo cu certificare DTS:X (pot simula o experiență audio multi-channel).  ASUS afirmă că ar fi de 2.5 ori mai puternice față de prima generație a ROG Phone și aș face pariu că și la acolo se auzea destul de bine. Mă aștept ca ROG Phone II să acționeze precum o micuță boxă la purtător.

Butoanele denumite AirTriggers au fost îmbunătățite. Acum permit poziționarea continuă a degetului pe ele, dar și recunosc un nou control sub formă de swipe. Sunt două motoare de vibrații pe stânga și dreapta și în combinație cu AirTrigger ajută spre a simula apăsarea unui buton în mod real. Au redus latența feedback-ului la vibrații spre 20ms. Păstrează jack-ul de 3.5 mm și sunetul este preluat de 4 microfoane.

Sunt multe elemente îmbunătățite spre a păstra performanța telefonului la cote înalte pe o durată lungă de timp, fără a intra în thermal throttling. În cutie alături de smartphone va sosi ca bonus și un accesoriu denumit AeroActive Coller II ce se transformă și în stand pentru terminal.

Alte accesorii aduse de ASUS pentru ROG Phone II:

  • ROG Kunai Gamepad inspirate de Nintendo Switch;
  • TwinView Dock II – alt display cu rată de refresh la 120Hz și latență de 1ms + baterie de 5000 mAh;
  • Pro Dock și Mobile Desktop Dock spre a duce imaginea spre un TV;
  • WiGig – wireless display dock.

Specificații ASUS ROG Phone II:

  • display AMOLED de 6.59 inch cu rezoluție 2340×1080 pixeli, protejat cu Corning Gorilla Glass 6, rată de refresh la 120Hz, compatibil 108% cu DCI-P3 și HDR10, raport display / corp de 80.3%, 391 ppi;
  • Qualcomm Snapdragon 855 Plus dezvoltat pe 7nm, 1 x Kryo 485 Gold la 2.96 GHz + 3 x Kryo 485 la 2.42 GHz + 4 x Kryo 485 la 1.8 GHz, 12 GB memorie RAM și 256 / 512 GB spațiu de stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 9 Pie cu ROG UI și ZenUI;
  • 4G cu viteze de până la 1200 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ad, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO și QZSS pe partea de localizare, NFC, USB type-C, cititor de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8, autofocus prin PDAF și tehnologia laser + 13 Megapixeli cu f/2.4 de tip ultrawide, înregistrează la 2160p cu până la 60 fps, cameră frontală de 24 Megapixeli cu f/2.2;
  • baterie de 6000 mAh cu încărcare la 30W și funcția de power bank ad-hoc cu încărcare la 10W, 240 gr. și dimensiuni de 171 x 77.6 x 9.5 mm.

Nu am primit comunicat în România, dar cu siguranță îl vom vedea pe ROG Phone II și în țara noastră. O să actualizez articolul cu prețurile și momentul în care ajunge și pe plan local.

Problema lui ASUS ROG Phone II și a oricui smartphone de gaming din universul Android?

Nu ai nevoie de un smartphone dedicat pentru a juca orice joc sau aplicație din Google Play în condiții optime. Se descurcă la asta și un smartphone high-end din ultimii 2 – 3 ani.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.