A trecut ceva vreme de la redactarea ultimei recenzii pentru un notebook, dar revenim în forță cu ZenBook 13 UX331UN – chintesență a experienței acumulată de către ASUS în domeniul laptopurilor ultraportabile.

ASUS este numărul 1 în țara noastră pe piața de laptopuri, domină de o bună perioadă de timp și pe bună dreptate, au gamă diversificată (laptopuri pentru mass market și pe low-cost, seria ROG pe nișa de gaming, ZenBook-urile printre cele mai apreciate ultraportabile etc).

A debutat în cadrul IFA Berlin 2017 și este urmașul lui ASUS ZenBook UX330. Este mai ușor, dar puțin mai gros față de generația anterioară. Procesorul este ajutat de către placa grafică dedicată NVIDIA GeForce M150. Ecranul are marginile mai înguste și asta îl face și mai compact pentru cei 13.3 inch ai display-ului. Apropo, ASUS îl promovează drept cel mai subțire laptop din lume cu placă grafică dedicată.

Mai întâi să-i parcurgem datele tehnice, iar recenzia o găsiți structurată pe punctele cheie: design, ecran și sunet, hardware și software, autonomie.

Specificații

Design

În pachet dați de laptop și încărcător cu input la 100 – 240V – 50 – 60Hz și 1.6A și output la 19V / 3.42A. Trebuie specificat că am primit un sample de la ASUS România, nu avem pachetul de retail. Presupun că pe acolo s-ar putea să le scape mai multe accesorii. La ASUS ZenBook-ul personal am primit și o husă de protecție din material textil, se dovedește de mare ajutor când dorești să previi zgârieturile accidentale.

ASUS ZenBook 13 este îmbrăcat într-o carcasă metalică. Cele 10 șuruburi micuțe ce țin partea spate în locașul său sunt la vedere, ușor de accesat pentru cei ce doresc să-i facă vreun upgrade, să îndepărteze praful ce se adună în timp sau, pur și simplu, pentru echipa de service, dacă se ajunge într-o situație ce le necesită expertiza.

Material lucios pe capacul superior, metal mat pe capacul de la bază. Sunt 4 elemente din plastic cauciucat ce contribuie la partea de grip pe o suprafață plană, previn și zgârieturile etc. Nu pleacă de pe masă când scrii în regim susținut.

Logo-ul ASUS nu se aprinde, în stilul a ceea ce am pe ASUS ROG, ar fi fost un element cu caracter inedit, balamaua nu permite o deschidere la 180 de grade. Mi s-a părut a fi destul de solid construită și rezistentă la utilizare îndelungată. Fantele de răcire sunt la bază, tot acolo spre margina din față se află și cele două difuzoare ce livrează 1W RMS.

Marginile ecranului sunt mai înguste față de cele ale UX310UQ-ului personal (în special partea superioară ce încorporează și senzorul pentru camera web). Ambele laptopuri au 13.3 inch, dar ZenBook 13 îl consider a fi mult mai compact (și partea de la bază cu tastatura & hardware-ul este mai mică față de ceea ce aducea ASUS pe UX310UQ).

ASUS ZenBook 13 este un laptop elegant și compact, un dispozitiv ce se pretează a fi folosit de către cei interesați de dimensiunile reduse, posibilitatea de a-l avea la o sedință sau în alte spații fără a fi o greutate în a-l transporta (l-am folosit în cadrul MWC Barcelona 2018 și nici nu ziceai că am un notebook în spate, cu încărcător nu trece de pragul a 1.3 – 1.4 kg (1.12 kg pentru laptop și încărcătorul nu trece de pragul a 2 – 300 de gr.).

Ecran și sunet

Avem un display clasic pentru un laptop pe această diagonală – 13.3 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli. aspect 16:9 și unghi de vizualizare la 178 grade. Avem un ecran mat ce nu reflectă spațiul ambiant și merge a fi utilizat fără nicio problemă și în spațiile cu lumină puternică, nu vei primi reflexii ale spațiului înconjurător pe display.

De apreciat și un element cu adevărat important la un laptop – unghiul de vizualizare. Știți situațiile în care îți va livra o imagine corectă, doar într-o poziție perpendiculară, cum schimbi unghiul puțin, cum ajungi a nu mai înțelege nimic sau ai parte de aberații cromatice etc. Nu este cazul aici, chiar și din lateral ai parte de un conținut afișat fără aberații de vreun fel. Ai colegii pe lângă tine, nu trebuie să fie în cine știe ce unghi ca să înțeleagă ce dorești să le arăți / prezinți.

Sunetul cade în sarcina a două difuzoare aflate la bază, spre extremitatea frontală. Se aude bine, nu epatează din acest punct de vedere, dar se vede implicarea Harman Kardon și asta pentru că ai parte de un sunet clar, cu suficient de mult bass. Cei ce doresc un plus pe partea de sunet pot apela la jack-ul combo pe 3.5 mm. Am testat și acolo deja discutăm diferit, un laptop ce te îmbie să asculți muzică în căști.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Elementul central este procesorul de ultimă generație Intel Core i5-8250U la 1.8 GHz, conceput din start să ofere eficiență energetică, dar și suficientă putere de procesare, mai ales că este ajutat de o placă grafică dedicată NVIDA GeForce M150 cu 2 GB memorie dedicată de tip GDDR5. La pachet este adusă și o placă grafică integrată Intel HD Graphics 620 la 300 MHz, iar NVIDIA GeForce MX150 rulează la 937 MHz.

Încorporează un SSD de 512 GB – 488.38 GB în mod real, 8 GB memorie RAM și rulează Windows 10 pe 64-bit.

Informații oferite de către CPU-Z;

Cum am punctat și mai sus, l-am folosit în cadrul MWC Barcelona 2018 și l-am pus în rolul de daily driver – redactat articole, resize la galerii de imagini și puțină editare video (filmez cu Canon 70D și editez cu Sony Vegas). Pot să spun că m-a impresionat în mod pozitiv, mi-a plăcut tastatura, dar mai multe la capitolul dedicat. Când ajunge a fi pus în sarcină, simți cum partea de cooling înceapă să-și facă simțită prezența, dar cu mult mai puțin față de laptopuri mai vechi și cu doar 1 – 2 generații. În afară de momentele cu editare video, nu a intrat în funcțiune și partea de răcire, cu adevărat silențios în browsing etc.

Este un laptop portabil, cu suficient de multă putere de procesare pentru editare foto și video la nivel începător și mediu, capabil să ducă și destul de multe jocuri (bineînțeles nu din categoria celor cu cerințe mari și rezoluții ridicate). FIFA 2018, jocurile de tip racing sunt susținute chiar și de către ASUS ZenBook 13, deși nu a fost conceput pentru astfel de sarcini.

Despre Windows 10 nu sunt prea multe de comentat, cu bune și cu rele a devenit sistemul de operare de pe mai toate PC-urile și laptopurile. Este aproape inutil de punctat că-l rulează impecabil. De notat că interfața nu este încărcată cu software ASUS, software care dacă-l găseați pe acolo, îl puteați dezinstala fără absolut nicio problemă.

Windows 10 pe ASUS ZenBook 13;

Performanță

A trecut prin câteva teste de benchmark și am înregistrat rezultatele obținute în tabel. Nu este un laptop gândit să impresioneze prin punctajele obținute în teste de benchmark, nici să ducă cele mai complexe jocuri din piață.

Totuși, de admirat cât de mult își păstrează prospețimea la utilizare medie spre îndelungată, față de alte ultraportabile testate în urmă cu 1 – 2 ani.

Teste de benchmark rulate pe ZenBook 13;

Conectivitate

Am simțit lipsa slotului pentru cardurile SD, dar cei ce ajung să-l folosească zi de zi pot trece fără nicio problemă pe cardurile microSD, plus adaptor în camera foto și video. Am făcut rost de un adaptor de tip all-in-one, ce printre altele avea și slot pentru cardurile SD și conectivitate la PC pe USB.

Aș spune că față de alte laptopuri portabile aduce o sumă de elemente de conectivitate: Wi-Fi ac și viteze de peste 200 Mbps în download și upload, 2 x USB 3.0, 1 x USB Type-C, HDMI, slot combo pe jack de 3.5 mm (jack propriu-zis + microfon). Păcat că ASUS nu are mai multe curaj și nu aduce încărcare din start pe USB type-C, iar încărcătorul din pachet are jack proprietar. Ar fi fost un pas în direcția corectă.

În lateral stânga dați de jack-ul de încărcare, portul HDMI, USB 3.0 și USB type-C. În dreapta se află slotul pentru cardurile microSD, jack-ul combo și al doilea port de tip USB 3.0. Trebuie să punctez și cititorul de amprentă, deși nu sunt obișnuit să am amprentă pe laptop (pe telefon a devenit cumva obligatoriu să setez această metodă de securitate).

Tastatură și touchpad

Sunt sigur că fiecare dintre voi are câte o preferință în materie de tastatură (de gaming, mecanică, cu taste ce au cursă cât mai scurtă etc). În cazul meu pot spune că lucrurile sunt simple. Am folosit tastatura Apple cu fir până în urmă cu câteva săptămâni când am trecut pe modelul cu bluetooth – Magic keyboard.

Asta caută și pe laptopurile ce le folosesc, o tastatură cu o cursă cât mai scurtă și precisă. Pot spune că ASUS ZenBook 13 este de-a dreptul excelent și m-am adaptat în două secunde și trei mișcări. Tastatura este luminată, deși parcă nu mi s-a părut a fi uniform acoperită. Când știi tastatura, nu prea te mai uiți la ea, plus că laptopul are ecranul în proximitate și alături de iluminarea tastelor contribuie la o vizibilitate bună.

Touchpad-ul îl consider precis și de dimensiuni apreciabile. Revin la tastatură, tastele de direcție sunt clar individualizate, thumbs up pentru această soluție.

Autonomie

Repet ce am mai spus și cu altă ocazie. Contează setarea aleasă pentru acumulator – unul dintre modurile de utilizare presetate, luminozitatea ecranului și sarcinile trase dispozitivului. Cu luminozitate la maxim și sarcini complexe (editare de material video, jocuri etc) se duce spre 3 – 3 ore și jumătate – 4 ore.

Cu luminozitatea setată la 50% și sarcini comune (browsing, redare de conținut media, Office) trece lejer de pragul a 6 – 7 ore. Cu ecranul la sub 25% și utilizare cu mici pauze se duce de dimineața până seara, fără nicio problemă.

Autonomia este unul dintre punctele PRO ale acestui notebook, iar ASUS are o experiență acumulată de-a lungul a peste 5 generații de ultrabook-uri.

Preț

Nu l-am găsit în oferta unor magazine online mai cunoscute. Pe la shop-urile ce-l aduc pe ale canale în afară de cel oficial variază între 5000 – 6000 lei în funcție de procesor și spațiu de stocare. Am găsit o configurație cu Intel Core i7-8550U la 1.8 GHz, display de 13.3 inch cu rezoluție FHD și cu SSD de 256 GB la 5557 lei.

Sunt configurații de ZenBook 13 cu display tactil și rezoluție 4K. Presupun că în viitorul apropiat ajunge și la eMAG, Altex, PCgarage etc.

Concluzii

ASUS ZenBook 13 este un ultraportabil ce impresionează prin raportul performanțe / dimensiuni, totul împachetat în materiale de bună calitate, eleganță și atenție maximă la detalii.

ASUS are o bună reputație pe piața de laptopuri, iar ZenBook 13 contribuie la percepția pozitivă lăsată de produsele brandului taiwanez.

PRO

  • elegant, compact pentru cei 13.3 inch și asta pentru că raportul display / corp a fost îmbunătăți la noua generație;
  • hardware de ultimă generație la nivel de CPU, soluții grafice din clasa în care face parte;
  • conectivitate bună (HDMI, USB Type-C, 2 x USB 3.0, slot pentru cardurile microSD, jack combo);
  • recomandat pentru editare foto și video, chiar și pentru jocuri ce nu necesită multă putere de procesare și placă grafică din nișa de gaming;
  • autonomie ridicată;
  • tastatura chiclet iluminată și cu o cursă scurtă a tastelor, touchpad generos și precis.

CONTRA

  • speakerele puse la bază sunt obturate destul de mult când laptopul se află pe o suprafață plană.
Categorii: notebookreviews

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note9 + Huawei P20 Pro + OnePlus 6, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.