ASUS Zenfone 3 Deluxe – noul flagship ASUS cu 6 GB de RAM

/
/
30 mai 16
/

Dacă la introducerea Zenfone 2, ASUS devenea primul producător de telefoane ce oferea un model cu memorie RAM de 4 GB, proaspăt lansatul ASUS Zenfone 3 Deluxe nu se poate mândri cu faptul că este cel dintâi smartphone cu 6 GB de RAM.

Azi au fost prezentate și ASUS Zenfone 3 și Zenfone 3 Ultra ca parte a noii familii Zenfone. Cel mai puternic dintre toate și cel ce se va afișa mândru ca vârf de gamă este însă ASUS Zenfone 3 Deluxe.

Nu numai cei 6 GB de RAM merită menționați, ci și implementarea celei mai performante soluții de procesare de la Qualcomm, a unei camere principale de 23 Megapixeli cu sistem de autofocus TriTech, stabilizare optică pe 4 axe sau a suportului Audio Hi-Res. Mai mult, spațiul de stocare poate ajunge până la 384 de GB, prin până la 256 GB memorie internă și slot combo ce primește card microSD de până la 128 GB.

Designul este mult schimbat față de generația precedentă, de data asta fiind folosit mult metal și o construcție unibody. Cum va fi apreciat acesta vom vedea în zilele ce urmează când vom primi suficient feedback din partea voastră.

Specificații detaliate pentru ASUS Zenfone 3 Deluxe:

ZenFone 3 Dluxe 1

  • ecran Super AMOLED de 5.7 inch cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, densitate de 386 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm MSM8996 Snapdragon 820 de tip quad-core cu un dual-core la 2.15 GHz Kryo și un dual-core la 1.6 GHz Kryo, GPU Adreno 530, 4 sau 6 GB de memorie RAM, 64 / 128 / 256 GB spațiu de stocare, slot combo pentru card microSD de până la 128 GB;
  • 4G LTE cu viteze de 600/150 Mbps în download/upload, dual sim de tip dual active, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, BDS, NFC, port infraroșu, senzor de amprentă, jack de 3.5 mm, port USB Type-C;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu ASUS ZenUI 3.0;
  • cameră principală de 23 Megapixeli cu senzor Sony IMX 318, stabilizare optică pe 4 axe, autofocus TriTech (cu laser, prin detecție de fază și de contrast), filmează 4K 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh cu Quick Charge 3.0 (60% în 40 de minute);
  • grosime de 7.5 mm și greutate de 170 grame.

ASUS Zenfone 3 Deluxe culori

Sursa: GSMArena.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.