Sunt puține momentele în care avem ocazia să testăm în mod concomitent mai multe vârfuri de gamă. Uite că a fost un astfel de moment și putem discuta de performanțele camerelor foto și video de pe HTC U11, LG G6 și Samsung GALAXY S8 Plus.

Mai întâi și mai întâi să vedem ce specificații se află în spatele camerelor principale de pe smartphone-urile menționate. Țin să precizez că va sosi și un comparativ direct între Samsung GALAXY S8 Plus și Samsung GALAXY Note8.

HTC U11 și Samsung GALAXY S8 Plus au un setup similar în ce privește camera principală – 12 Megapixeli cu aceeași diafragmă de f/1.7, OIS. HTC-ul este capabil să înregistreze la 1080p cu 120 fps, plus față de LG G6 și GALAXY S8 Plus ce nu au acest feature.

HTC-ul mai plusează și în ce privește numărul de megapixeli de la camera frontală – 16 Mgpx vs 8 vs 5 Mgpx. Totuși, la nivel de selfie-uri, GALAXY S8 cu ai săi 8 Megapixeli este lider în ce privește calitatea imaginilor. HTC și LG mai au de învățat aici (aberații cromatice, zgomot de imagine, focus făcut în mod greșit, background blurat în mod forțat). HTC și Samsung aduc selfie-uri bine realizate.

Update: Trei selfie-uri făcute cu HTC U11, LG G6 și GALAXY S8 Plus – link spre cele trei imagini fără resize;

Cele 11 seturi de imagini ( de la stânga la dreapta – HTC U11, LG G6, Samsung GALAXY S8 Plus). O mică paranteză, imaginile pot fi descărcate de aici la dimensiunea inițială, fără resize.

1. Samsung nu-și face balansul pe alb în mod corect. LG-ul se descurcă decent, iar HTC U11 aduce cea mai bună imagine, cu un background blurat ca la carte.

2. Este rândul LG-ului să forțeze background-ul și iese o imagine forțată, dacă-mi permiteți expresia. Bătălia pentru locul 1 se dă între HTC și Samsung, un mic plus pentru al doilea.

3. Imagini șterse de la LG și HTC, Samsung interpretează cel mai bine informația din fața obiectivului. HTC-ul l-aș pune pe poziția a 3-a, un contur neclar al frunzelor, focus modest. LG G6 a fost o supriză plăcută de această dată.

4. HTC-ul livrează cea mai bine calibrată imagine, Samsung încearcă prea mult să supraexpună și prinde ultimul loc în acest set. LG-ul cu un blur mai fals față de HTC, pe doi.

5. Taiwanez-ul și sud-coreean-ul de la Samsung = jos pălăria. Samsung profilează subiectul mai bine, iar HTC-ul livrează un blur mai natural. LG-ul se descurcă decent, dar nu la nivelul competitorilor.

6. Aici nu știu pe care să scot în față, fiecare dintre cele trei telefoane s-a descurcat de-a dreptul excelent, focus, blur etc. Nici cu un DSLR nu ai putea scoate o imagine mai reușită (în modul Auto).

7. Începe secțiunea low-light, aici se face diferența între ce știu HTC U11, LG G6 și Samsung GALAXY S8 Plus la nivel de fotografie cu camera principală. LG cade victimă crop-ului făcut de camera clasică de 13 Mgpx și aduce o conturare mai slabă + zgomot de imagine. A nu se înțelege că este rău, dar GALAXY S8 Plus livrează o imagine mai bună, HTC-ul l-aș pune pe locul al 2-lea.

8. HTC U11 rules – cât de frumos a compus imaginea, fără aberații cromatice, apa redată fără a fi blurată. LG G6 își adjudecă poziția a 2-a, iar GALAXY S8 Plus forțează mai multă lumină spre a reda clădirile, dar sacrifică cerul (cu ghilimelele de rigoare).

9. HTC și LG sunt cu adevărat modeste aici: HTC-ul supraexpune, LG-ul se descurcă ca un telefon de 7 – 800 lei, iar Samsung-ul se detașează clar.

10. Taiwanez-ul le ia fața sud-coreenilor, Samsung are prea mult zgomot de imagine, iar LG-ul se duce pe 2 (vă invit să faceți zoom în imaginile fără resize, o să vedeți imediat care sunt diferențele).

11. Samsung iese în față cu o analiză bună, HTC-ul în imediata apropiere, iar LG-ul mai modest.

Bonus: 

Clip filmat cu HTC U11;

Clip filmat cu LG G6;

Clip filmat cu Samsung GALAXY S8 Plus;

Samsung obține locul 1 în ce privește materialele video, HTC pe 2 și LG G6 pe 3. Diferențele sunt mici, toate trei realizează clipuri 4K de foarte bună calitate.

Înainte de a trage concluziile și mai ales de a vă lasa pe voi să vă dați cu părerea, trebuie să fac o mențiune. LG G6 îmi place prin camera wide, perfectă pentru peisaje. Crop-ul de pe senzorul clasic mi se pare a fi prea pronunțat față de ce aduc HTC sau Samsung.

Am făcut un punctaj pentru seturile de fotografii (1 p. pentru locul al 3-lea, 2 puncte pentru poziția a 2-a și 3 puncte pentru smartphone-ul ce l-am considerat a fi cel mai bun).

Punctajul final:

Acum pot să spun că înțeleg de ce HTC U11 a fost atât de apreciat în testul DxOMark, diferența între taiwanez și sud-coreean se face la nivel de detaliu (când spun sud-coreean mă refer la GALAXY S8 Plus, bineînțeles).

LG G6 nu-i deloc rău, repet asta. Doar că nu se situează chiar la nivelul concurenței din acest articol.

HTC U11 și GALAXY S8 Plus sunt adevărate camera phone-uri, au evoluat mult și în low-light față de generațiile anterioare. O să fac și un comparativ între cele trei telefoane (design, display, hardware etc). Acolo se complică treaba pentru HTC, dar mai multe informații în articolul propriu-zis.

Update: Nu trebuie să luați analiza mea ad litteram. Fiecare dintre voi sunt sigur că poate avea o opinie cel puțin la fel de avizată ca a mea, de aici și linkul din articol ce duce spre imaginile fără resize. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.