La MWC 2015 și-a făcut loc în bagaj și bateria Anker Astro E4 de 13000 mAh primită la review de la EasyCharge.ro. LG Nexus 5-ul meu are nevoie de câte o reîncărcare zilnică, astfel după trei sferturi de zi de utilizare intensivă se oprește.

În altă ordine de idei, ultima mea recenzie de baterie externă a fost la powerbank-ul Xiaomi de 10400 mAh. Mai am un Xiaomi de 6000 5000 mAh la care urmează să redactez review, dar să revin la bateria Anker Astro E4. Am primit multe comentarii pe site în care mi-ați recomandat să testez acumulatorii Anker. Și uite că în cele din urmă pornesc cu un model de 13000 mAh.

Cred că o baterie externă de 10000 – 15000 mAh ar trebui să fie suficientă pentru cei interesați să încarce un 1 – 2 smartphone-uri + 1 – 2 tablete, utilă când pleci în călătorii și nu ai la îndemână o priză. Cele situate sub 4 – 5000 mAh le văd utile pentru 1 smartphone, iar acumulatorii de peste 20000 mAh îi consider inutili, dimensiuni prea mari și perioada de reîncărcare completă ce te duce și spre 10 – 12 ore.

Anker-Astro-E4 (1)

Specificații Anker Astro E4 de 13000 mAh

Dimensiuni: 150 x 62 x 22 mm ( L x l x h);

Capacitate – 13000 mAh;

Intrare – 5V / 2A (max);

Ieșire 2 x 5V / 3A (total);

Greutate – 296 gr.

Design

În pachet dați de bateria externă, manual cu instrucțiuni de utilizare, cablu microUSB – USB 2.0 și husă dedicată pentru acumulator, certificat de garanție pentru 12 luni. Dimensiunil lui Anker Astro E4 13000 mAh sunt de 150 x 62 x 22 mm și 296 gr. Are o formă dreptunghiulară, un plastic lucios negru îmbracă bateria Anker. Husa din pachet devine utilă instant, te scutește de eventualele zgârieturi aplicate pe suprafața sa, dar reușește a îndepărat și amprentele ce se adună pe suprafața lui Astro E4.

Plasticul lucios exterior îi dă un plus de stil sau cel puțin aceasta a fost dorința producătorilor. Oricum la o baterie externă nu te uiți la cum arată, te interesează să fie cât mai compactă, să încarce rapid și să ofere o capacitate cât mai mare.

Anker E4 mi-a dat impresia de baterie solidă, bine închegată și se vede că vorbim de un acumulator venit de la o companie recunoscută în domeniu.

Utilizare

Anker-Astro-E4 (5)

În partea superioară se află 2 x USB 2.0 și 1 x microUSB, LED flash. Cele 2 porturi USB au rol să ofere energie electrică către smartphone, tabletă, orice device care permite reîncărcare. Portul microUSB de 5V / 2A permite încărcarea celulelor LG montate pe Anker Astro E4, a celor 13000 mAh.

În lateral stânga se află un buton care printr-o apăsare de 3 secunde activează funcția de lanternă / LED-ul poziționat lângă porturile de conectivitate menționate mai sus, la singură apăsare arată nivelul de energie din baterie ( 4 LED-uri albastre = full, 3 LED-uri = 75% etc). Cu 13000 mAh în spate îți dai seama cam ce autonomie ai pentru lanterna ad-hoc. Este de bun augur că s-au gândit să adauge și un LED, extind funcțiile îndeplinite de gadget.

Încărcarea unui device pornește automat din momentul în care a fost conectat la acumulator. În partea superioară se află 4 LED-uri albastre ce arată nivelul de energie, dar și dacă o încărcare se află în proces. Bateria se oprește automat din momentul în care device-ul conectat a ajuns la 100%.

Autonomie

Anker-Astro-E4 (4)

13000 mAh, dar știți că sunt câteva elemente de luat în calcul. Se estimează că prin conversia de voltaj, încălzirea circuitului și prin cablul de încărcare folosit se pierd 20 – 25% din capacitatea acumulatorului. De aici rezultă o valoare reală pentru Anker Astro E4 de aproximativ 1000 10000 mAh.

Cu bateria la capacitate maximă am reușit să încarc: Samsung GALAXY S6 / 2550 mAh, Huawei Honor Holly / 2000 mAh, LG Nexus 5 / 2300 mAh și tot mai erau 2 LED-uri aprinse / între 25 – 50% din cei 13000 mAH. La MWC 2015 mi-am reîncărcat LG Nexus 5-ul de 4 ori + 1 / 2. Aș avea curaj să spun că livrează puțin peste cei 10000 mAh promiși, o valoare excelentă. Nu știu cât importă, dar reîncărcare am făcut-o printr-un cablu microUSB – USB pe fir lat, 10 cm în lungime.

Anker Astro E4 beneficiază de tehnologia denumită PowerIQ ce identifică fiecare port astfel încât să furnize energie la viteza maximă de încărcare. Nu există o limitare privind produsele pe care le conectezi la powerbank-ul Anker. În ce privește încărcarea lui Anker Astro E4, durează în jur de 6 ore în a o aduce la valoarea sa maximă.

Preț

Anker Astro E4 de 13000 mAh – 225 lei pe EasyCharge.ro.

Concluzii

Anker-Astro-E4 (9)

Anker Astro E4 este o baterie eficientă energetic ce încarcă rapid un device și oferă un plus de versatilitate prin cele 2 porturi USB, LED-ul ce transformă bateria în telecomandă lanternă.

PRO

– design plăcut;

– PowerIQ și adaptare rapidă a fluxului de energie la device-ul conectat;

– eficiență energetică crescută față de alte baterii externe;

– 2 x USB 2.0 spre a încărca 2 gadgeturi simultan;

– funcția de lanternă ad-hoc;

CONTRA

– prețul s-ar putea să nu fie considerat atractiv, dar plătești pentru punctele PRO mai sus amintite.

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note9 + Huawei Mate 20 Pro, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.