Software

Bitdefender este cel mai de succes produs software lansat și dezvoltat în țara noastră. Axxess Capital a vândut o participație de 30% către Vitruvian Partners. 

Câteva date cheie:

  • valoarea de piață a Bitdefender – peste 600 milioane dolari;
  • peste 40% din vânzări sunt generate de piața nord-americană;
  • 1300 de angajați în 9 țări;
  • clienți în peste 150 de piețe, rețea de 7000 de parteneri;
  • 50% din angajați sunt implicați în activități de cercetare și dezvoltare în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Declarație de presă:

Tranzacţia demonstrează creşterea şi scalarea rapidă a businessului nostru, dat fiind că suntem evaluaţi acum la peste 600 de milioane de dolari. Experienţa amplă a Vitruvian în dezvoltarea companiilor de tehnologie susţine strategia noastră de creştere şi, în special, investiţiile semnificative în construcţia ofertei de soluţii pentru companii şi a prezenţei din Statele Unite ale Americii. Vom continua să operăm cu baze financiare solide, ceea ce ne va permite să ne extindem şi să diversificăm portofoliul de produse ca să ne protejăm mai bine clienţii şi să fim mereu cu un pas înaintea atacatorilor”, spune Florin Talpeş, CEO şi cofondator al Bitdefender.

Categorii: software
Tag-uri: BitDefender
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.