Telefoane Mobile

Luna trecută TCL anunţa în cadrul unui eveniment organizat la New York un nou smartphone cu tastatură QWERTY: BlackBerry KEY2. Preţul destul de piperat nu a fost prea bine primit de utilizatorii din întreaga lume, iar pentru a răspunde acestor nemulţumiri, TCL va lansa şi o versiune mai slabă, însă la un preţ mai competitiv.

Această versiune lite se va nume BlackBerry KEY2 LE şi va fi construită în totalitate din plastic. În zona hardware se vor păstra procesorul şi ecranul modelului de bază, dar se vor implementa o baterie mai mică, mai puţin RAM şi chiar senzori foto mai slabi. Important de menţionat că acest BlackBerry KEY2 LE va oferi suport 4G dual-sim.

Noul smartphone BlackBerry ar putea fi anunţat oficial în cadrul IFA Berlin 2018, eveniment ce a avea loc în perioada 31 august – 5 septembrie.

Sursa: fonearena.com
Categorii: blackberry

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.