Bursa zvonurilor: Arsis (partener Vodafone) negociază cu Xiaomi pentru a deveni importatorul oficial în România

/
/
20 iun. 17
/

În urmă cu doar câteva zile vă scriam că Xiaomi şi-a deschis primul magazin fizic din Europa în Atena, Grecia. Se pare că planurile de expansiune ale producătorului chinez pe bătrânul continent sunt destul de serioase, iar pentru România avem câteva informaţii neoficiale legate de acest subiect: retailerul Arsis (unul dintre cei mai mari parteneri Vodafone) negociază cu Xiaomi pentru a deveni importatorul oficial în ţara noastră.

Se pare că Arsis doreşte să devină furnizor şi centru de service autorizat pentru produsele Xiaomi în România şi încearcă să îi convingă pe chinezi prin intermediul lanţului de distribuţie bine organizat (foarte multe magazine fizice la nivel naţional) că sunt cea mai bună alegere.

Chiar dacă discuţiile sunt destul de avansate, există totuşi anumite neînţelegeri legate de marjele pe care Xiaomi le oferă retailerului român (acestea sunt mici în comparaţie cu aşteptările celor de la Arsis). În acest moment negocierile se poartă pe acest subiect în speranţa că vor ajunge la un numitor comun.

În plus, Xiaomi a dorit să testeze cât de bine funcţionează sistemul de vânzare Arsis şi le-a oferit exclusivitate în România pentru trotineta electrică Xiaomi Mijia. Aceasta costă 2990 lei (aproximativ 725 dolari) pe site-ul arsis.ro, un preţ mai mult decât dublu comparativ cu cel practicat în China (290 dolari).

Chiar dacă adăugăm TVA 19% (55 dolari) şi alte taxe vamale (estimativ 10 dolari), avem un preţ de aproximativ 1050 lei (aici nu sunt incluse şi eventualele discount-uri oferite de Xiaomi). Practic restul de bani până la 2990 întră în buzunarul Arsis (în această sumă includem şi garanţia de 2 ani, preţul transportului din China, cheltuielile de promovare etc). Aceeaşi trotinetă achiziţionată de la retaileri asiatici ce livrează în România ajunge pe la 2000 – 2100 după toate taxele posibile, deci în continuare o diferenţă considerabilă.

Chiar dacă nu îmi dau seama cum vor vinde această trotinetă electrică cu 2990 lei, le urez mult succes în atingerea probabilelor targete de vânzări propuse de Xiaomi.

Am solicitat şi un punct de vedere oficial al celor de la Arsis legat de acest subiect, însă până în acest moment nu am primit niciun răspuns. Doresc să reamintesc că suntem la rubrica “Bursa zvonurilor” şi că informaţiile prezentate în acest articol nu sunt confirmate încă oficial.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Xring 03 – detalii oficiale despre (probabil) cel mai puternic procesor mobile al momentului (peste 5.2 milioane puncte în AnTuTu)

În urmă cu doar câteva ore cei de la Xiaomi au făcut un anunţ important, unul care va defini segmentul flagship al companiei chineze în 2027.

Ce înseamnă Everyday 5G şi Fast Track 5G+ din noile abonamente Orange şi care este diferenţa între ele?

Orange şi-a actualizat recent oferta de abonamente, noile propuneri fiind valabile până pe 11 noiembrie. Schimbări foarte mari nu sunt, adică preţurile au rămas la fel, beneficiile oferite sunt similare, însă au apărut două noi concepte: Everyday 5G şi Fast Track 5G+.

TOP 10: Oferte eMAG din 24.08.26 (laptop de gaming HP Omen cu raport preț / specificații atractiv, iPhone 17 Pro în varianta Cosmic Orange cu voucher de 200 lei, cel mai versatil espressor automat cu peste 50 de rețete preparate etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și o tabletă Lenovo din categoria mid spre premium, dar și un multifuncțional Canon cu recenzii foarte bune, unul ce promite să aibă cost mic ca raport preț / pagină printată - element de bază când printezi sute sau mii de pagină pe lună.