Telefoane Mobile

Huawei pregătește lansarea lui Mate 10 și Mate 10 Pro pe 16 octombrie. Au început a sosi din ce în ce mai multe informații pe site-urile tech din dot com la bursa zvonurilor. 

Huawei Mate 10 Pro ar integra un display de 5.99 inch cu rezoluție 2880×1440 pixeli, procesorul Kirin 970 + 6 GB RAM și 64 sau 128 GB spațiu de stocare. Camera principală de tip dual ar fi dezvoltată împreună cu Leica și ar fi formată din setup-ul clasic pentru Huawei – 12 + 20 Megapixeli cu senzor RGB și monocrom. Camera frontală ar aduce 8 Megapixeli. Capacitatea acumulatorului s-ar ridica la 4000 mAh, dispune de certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful și modem LTE Cat. 16 în ce privește viteza atinsă în traficul de date, grosime de 7.5 mm.

Huawei Mate 10 ar folosi un display de 5.88 inch cu rezoluție 2560×1440 pixeli. Nu avem aspectul 18:9 de la Mate 10 ci 16:9. În ce privește partea hardware: Kirin 970 + 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare, 8.23 mm grosime și LTE Cat. 12 pentru viteza în 4G.

Ambele modele ar rula Android 8.0 Oreo, direct din fabrică. Repet, suntem la bursa zvonurilor și toate aceste date trebuiesc tratate cu o doză mare de scepticism. În imagine îl aveți pe Huawei Mate 9 Pro.

Sursa: VentureBeat.com
Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Co-Founder GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S8 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.