Smartphone

LG G Pro 2 a fost lansat la începutul anului 2014 şi de atunci se tot lasă aşteptată prezentarea urmaşului său: LG G Pro 3. Conform informaţiilor neoficiale existente până la această oră, se pare că LG va lansa noul smartphone Pro în toamna acestui an.

Se zvoneşte că LG G Pro 3 va dispune de un display de 6 inci cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli) cu o densitate a pixelilor de 490 ppi, procesor Qualcomm Snapdragon 820 pe 64 biţi, 4 GB memorie RAM, 32 GB memorie internă ce va putea fi extinsă cu un card microSD, cameră foto de 20.7 megapixeli + cameră frontală de 8 megapixeli, senzor de amprentă şi va rula Android 5.1 Lollipop.

LG-G4-13-630x325

Se pare că noul smartphone LG va costa aproximativ 790 de dolari, va păstra în proporţie foarte mare design-ul de la LG G4 şi va fi realizat în totalitate din metal. Nu trebuie uitat că acestea sunt simple zvonuri şi trebuie să le tratăm cu o doză mai mica sau mai mare de scepticism.

Pozele din articol sunt ale lui LG G4.
Sursa: Mobipicker.com