Notebook

Discutăm atât de mult despre telefoane mobile încât uităm că în piață mai sunt și alte tipuri de gadgets. Astăzi m-am gândit că ar fi util un chestionar pe laptopurile de gaming, nișă pe care ASUS și Dell sunt prezente de ceva timp, iar concurența a venit puternic din spate în ultimii 2 ani (Lenovo, Acer etc). 

De-a lungul timpului pot să spun că am primit feedback interesant din partea voastră pe această nișă. Este clar că important este raportul preț / specificații, în etapa inițială. După achiziție încep discuțiile legate de fiabilitate, garanție, putere de procesare oferită ca atare etc.

Cred că la un laptop de gaming trebuie dată atenție pe trei elemente principale:

  1. Răcirea – degeaba ai un laptop de gaming, dacă răcirea nu este furnizată așa cum trebuie. Ai nevoie de putere de procesare în sesiuni prelungite, iar aici se face diferența între ele;
  2. Posibilitatea de a-l upgrada pe termen lung – un astfel de notebook îl folosești pentru mai mulți ani de zile și trebuie să ții cont de ce posibilități de upgrade sunt oferite – sloturi dedicate pentru SSD și HDD, câtă memorie RAM este suportată maximă, cât de ușor ai acces la componente spre a elimina din praf etc;
  3. Placa grafică – joacă un rol crucial și aici trebuie ales în cunoștință de cauză. Ai impresia că sunt diferențe mici când citești datele hardware pe repede înainte, dar lucrurile nu sunt chiar așa.

Comentariile sunt deschise, dar și chestionarul adiacent.

  • Știu că Dell și Alienware fac parte din aceeași companie, dar sunt promovate distinct ca brand, în magazinele de specialitate etc.

 

Categorii: arhiva
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.