Huawei
Căști TWS open-ear HUAWEI FreeClip 2 – review (Încă o dată, HUAWEI demonstrează că „știe pe sunet”!)
Dacă acum doi când am început să folosesc HUAWEI FreeClip mi-ar fi spus cineva că acelea vor fi căștile pe care le voi ține cel mai mult la urechi, nu aș fi crezut așa ceva cu putință. Acum însă, trebuie să recunosc că acest format introdus în premieră mondială de HUAWEI prin FreeClip reprezintă unul…
The king is back! Huawei revine pe primul loc pe piaţa de smartphone-uri din China la nivel de 2025
În perioada 2019 – 2020, Huawei era al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume şi îmi aduc aminte că aici pe site ne întrebam oare când va depăşi Samsung şi va ajunge pe prima poziţie la nivel de unităţi vândute. La acel moment compania era pe val, iar poziţia de lider în…
Căștile TWS open-ear HUAWEI FreeClip 2 au fost prezentate oficial în țara noastră – primele impresii
Piața căștilor de tip True Wireless Stereo (TWS) este în continuare într-o creștere destul de susținută la nivel mondial, însă repartizarea pe segmente a cunsocut în ultimii doi ani o modificare. Chiar și în segmentul TWS sunt trei categorii principale când vorbim despre modul de purtare, să zicem. Avem in-ear, half in-ear și open-ear. Ei…
TOP 10: Gadgeturi testate în 2025
Nu aș spune că acest tip de articol reprezintă cumva o tradiție pe sfârșit de an, dar am mai publicat și alte dăți astfel de materiale, cel de anul trecut putând fi de actualitate și astăzi, dacă ne gândim că multe dintre gadgeturile prinse atunci în acel top sunt încă disponibile comercial. Anul 2025 se…
Ce pachete atractive de Crăciun a pregătit Huawei în ediție 2025 – 10 idei de cadouri inspirate (smartwatch-uri, căști wireless, tablete etc)
Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Huawei prin magazinul propriu iese în față cu mai multe oferte atractive.
Viitoarea serie de smartphone-uri Huawei Mate 80 va avea o funcţie specială ce va permite obţinerea unei autonomii de până la 14 zile
În doar câteva zile, pe 25 noiembrie mai exact, Huawei va lansa în China noua serie de smartphone-uri Huawei Mate 80.
TOP 10: Cele mai bune smartwatch-uri pe care să le urmărești de Black Friday 2025
Am încercat să găsesc 10 ceasuri inteligente pe care să le recomand a fi urmărite de Black Friday 2025, iar oferta foarte largă de astfel de dispozitive m-a făcut să împart și acest top în două segmente, așa cum am procedat și atunci când am recomandat 10 căști in-ear wireless.
TOP 10: Cele mai bune căști in-ear wireless pe care să le urmărești de Black Friday 2025
Continuăm seria „TOP 10 recomandări” dedicată celui mai mare eveniment cu reduceri al anului cu articolul despre căști in-ear wireless. Mă refer la acele căști cunoscute și drept TWS - True Wireless Stereo, iar mai departe vom vedea ce astfel de modele pot scoate în față în această perioadă.
Huawei FreeBuds 7i – review (sunet spațial la preț atractiv)
Am testat o pereche de căști wireless Huawei din categoria mid-range. Se numesc Huawei FreeBuds 7i și mai multe detalii descoperiți în rândurile următoare.
Tabletă Huawei MatePad 12 X PaperMatte Edition 2025 – review
La data lansării comerciale în țara noastră a tabletei Huawei MatePad 12 X PaperMatte Edition am adus primele impresii și codul exclusiv de reducere de -500 de lei - A500MPGADGET, valabil până la 30 octombrie 2025 în magazinul oficial Huawei România. Acum, după ce am avut suficient timp să descopăr în amănunt această tabletă, pot…
Huawei Watch Ultimate 2 – review (toate detaliile pentru cel mai avansat smartwatch Huawei și reducere de 500 lei printr-un cod Gadget la achiziția din magazinul oficial)
Huawei a ajuns lider pe piața de smartwatch-uri la nivel global, iar Huawei Watch Ultimate 2 este vârful lor de gamă pe sfârșit de 2025.
Huawei MatePad 12 X PaperMatte Edition 2025 – primele impresii + cod exclusiv de reducere -500 lei
După ce am văzut cum se prezintă Huawei Watch GT 6 Pro, revin cu un articol mai scurt de prezentare pentru tableta Huawei MatePad 12 X PaperMatte Edition 2025, care a fost anunțată în aceeași zi cu smartwatch-ul anterior menționat. Astăzi, noua tabletă a debutat comercial, iar noi avem (din nou) un cod exclusiv de…
Smartwatch Huawei Watch GT 6 Pro – review (Din ce în ce mai bun, dar încă nu complet…)
Huawei a lansat noua generație a ceasurilor inteligente din seria GT cumva în mod deja tradițional în prima parte a toamnei, anul acesta fiind vorba despre data de 19 septembrie, când am și venit către voi cu un articol de tip primele impresii, unul în care v-am oferit și coduri exclusive de reducere a prețului…
Huawei a lansat oficial noua serie Watch GT 6 – primele impresii pentru Watch GT 6 Pro + coduri exclusive de reducere de -400 lei, respectiv -250 lei
Devine cumva tradițional să primim din partea Huawei România coduri exclusive de reducere atunci când sunt lansate noi produse sau noi generații ale unor serii foarte apreciate, cum sunt ceasurile inteligente Watch GT. Da, cu ceva informații despre acestea vă voi ocupa puțin din timpul vostru, dar asta cu folos, sper eu. Huawei tocmai a…
Huawei Pura 80 Ultra – review (Cel mai mare senzor telephoto aici în acțiune)
Am folosit ca telefon personal un Huawei Pura 70 Ultra timp de peste un an și vă spun că este greu să renunți la un așa cameraphone… Am schimbat cu puțin timp în urmă telefonul de zi cu zi, fără a avea un motiv întemeiat să fac asta, mai nimic nu m-a dezamăgit sau măcar…
Huawei Mate XTs Ultimate – detalii oficiale pentru al doilea smartphone triplu pliabil din lume
În septembrie 2024 Huawei surprindea pe toată lumea şi lansa primul smartphone triplu pliabil din lume, Huawei Mate XT Ultimate. Acest device a fost foarte bine primit în China, la un moment dat chiar cererea a fost atât de mare, încât terminalul se vindea la suprapreţ pe piaţa neagră.
Huawei este lider pe piața de smartwatch-uri în T2 2025 și a depășit Apple pe baza livrărilor mai mari cu 52% față de T2 2024
Huawei a reușit să ajungă lider pe piața de smartwatch-uri în ce privește livrările din T2 2025 (1 aprilie 2025 - 30 iunie 2025). Datele sunt preluate din analiza CounterPoint Research.
Huawei MatePad 11.5 2025 PaperMatte Edition – review (Tabletă bună la toate, cu un ecran special și la preț bun)
În urmă cu puțin peste două săptămâni vă anunțam că Huawei a introdus o nouă tabletă în oferta comercială pentru țara noastră și vă puneam la dispoziție și un cod exclusiv de reducere, care este încă valabil (până la 30 septembrie 2025) și care taie cu -500 lei prețul de listă pentru Huawei MatePad 11.5…
Huawei FreeBuds SE 4 anunțate oficial, primele căști din seria SE cu ANC
Huawei are printre cele mai bune căști in-ear din piață, iar oferta lor este extrem de variată de la cele de 150 - 200 lei și până la peste 6 - 700 lei. Acum discutăm despre o propunere din segmentul entry.
Seria Huawei Pura 80 lansată comercial în România – Primele impresii pentru modelul Ultra + cod exclusiv de discount de -2.000 sau -1.500 lei
Huawei nu renunță în a importa oficial în țara noastră seria Pura 80, iar noi putem comanda de azi modelele Pro și Ultra, fiind organizată și o promoție de lansare. Aceasta presupune ca până la 30 septembrie 2025 fiecare client de Huawei Pura 80, fie el Pro sau Ultra, să primească un cupon cadou în…
Huawei Pura 80 Ultra a obţinut cel mai mare scor general din istoria DXOMARK (în curând şi în România)
În luna iunie a acestui an Huawei a lansat smartphone-ul Huawei Pura 80 Ultra, unul care va ajunge în foarte scurt timp pe canal oficial şi în România.
Tableta Huawei MatePad 11.5 2025 PaperMatte Edition lansată oficial la noi în țară – primele impresii + cod exclusiv de reducere de -500 lei aparte de oferta de lansare (tastatură, stylus și asigurare ecran incluse)
În condițiile unei piețe a tabletelor ce a crescut cu 13% la nivel mondial în ultimul trimestru din 2025, cei de la Huawei par pregătiți să își crească vânzările pe acest segment și introduc oficial în țara noastră un nou model mid-range. Disponibilă atât în ediția standard, cât și în cea cu ecran de tip…
Oferta zilei: smartwatch-ul Huawei Watch GT 5 de 46 mm pe negru costă doar 696.98 lei
Dacă sunteţi în căutarea unui smartwatch cu raport calitate – preţ excelent, vin către voi cu următoarea propunere.
Oferta zilei: epuizare de stoc pentru ceasul Huawei Watch GT 4 damă pe alb, preţul de achiziţie fiind de 463.75 lei
Huawei pregăteşte treptat retragerea de pe piaţă a smartwatch-urilor din seria Watch GT 4, mai ales că din toamnă va fi lansată în România seria Watch GT 6 (probabil prin luna septembrie).
Huawei a brevetat un smartphone de gaming cu un uriaş cooler în spatele camerei foto
În lume sunt milioane de pasionaţi de jocuri, foarte mulţi dintre aceştia utilizând smartphone-ul din dotare pentru a-şi ţine în control nevinovata plăcere. Pentru ei şi nu numai există aşa numitele telefoane de gaming, unele cu estetică specială, sisteme de răcire performante, sunet de top şi software / hardware adaptate.