Retelistica

Aș putea spune că este zvonul începutului de an. Era evident că de ceva timp, Telekom România nu se descurcă prea bine în ce privește rezultatele financiare, dar și în ce privește percepția sa în piață. Informația a fost dată în premieră de către Mirsanu.ro

De-a lungul timpului am realizat articole în care am invitat pe cei ce ne citesc site-ul să voteze cel mai bun operator de telecomunicații, iar Telekom a ajuns de fiecare dată pe ultima poziție, în spatele Orange, Vodafone și Digi Mobil, chiar la distanță apreciabilă. Pe sfârșit de 2016, au strâns doar 76 de voturi din peste 1510 opțiuni, Vodafone, Orange și Digi Mobil au strâns de la 399 voturi în sus.

Telekom are două divizii în România:

  1. Telekom Romania Communications – vechiul Romtelecom;
  2. Telekom Romania Mobile Communications – defunctul Cosmote.

Telekom Romania Communications are 1.19 milioane clienți pe internetul broadband și 1.46 milioane clienți pe serviciile TV. Divizia de mobile are 5.6 milioane clienți, 71% pe cartele preplătite și restul pe abonamente. Datele sunt valide la începutul lui iulie 2016.

Orange ar fi interesat de Telekom Romania Communications (telefonie fixă, cablu TV și internet fix), iar RCS-RDS de cealalătă divizie. Asta i-ar ajuta să crească substanțial în ce privește acoperirea, spectru etc. Ar putea dezvolta o infrastructură care să concureze de la egal la egal pe termen lung cu Orange și Vodafone. Apropo, între Orange și Telekom a fost încheiat un acord prin care Telekom primește acoperire în spectrul 4G al Orange, iar Orange folosește rețeaua de fibră optică a Telekom din marile orașe.

Ieșirea Telekom din piața locală ar fi o pierdere pentru client, concurență mai mare = servicii de mai bună calitate, bătălie a promoțiilor etc. Orange și RCS-RDS și-ar întări portofoliile și ar avea o bază mai puternică de investiții pe viitor, Vodafone ar fi prins pe picior greșit (lipsă servicii de internet fix și cablu TV).

Pe de altă parte, nu știu cât de ușor s-ar putea face o astfel de tranzacție. Telekom are un acționariat format din grupul elen OTE controlat de către Deutsche Telekom – 54% și statul român – 45.99%. Datoriile Telekom ar fi de 1 miliard euro. Trebuie precizat că suntem pe tărâmul zvonurilor și nimic nu a fost confirmat oficială de către Orange, Telekom sau RCS-RDS. Așa s-a mai discutat la un moment dat de un precontract prin care Vodafone ar fi dorit să cumpere RCS-RDS și s-a dovedit a fi un fals.

Cert este că piața locală nu poate susține 4 operatori de telecomunicații, iar veriga slabă se dovedește a fi Telekom. Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar la un moment dat, Telekom a fost jucătorul disruptiv din piață (la trecerea de la Cosmorom la Cosmote, ofertele bune pe cartele preplătite, telefoanele mobile neblocate în rețea etc). În timp, nu au reușit să țină pasul ca și infrastructură cu Vodafone & Orange, iar de la rebranding nu au mai adus oferte tentante, pur și simplu, parcă nu au vrut să mai conteze în piață.

Mai multe detalii legate de această mișcare din piață presupun că vor fi aflate în perioada imediat următoare.

Categorii: retelistica

Despre autor

Co-Founder GADGET.ro;

Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S8 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ.

Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

  • sorin mihai

    La trecerea de la Cosmorom?? Nu de la Zapp…? Sau e aceeasi companie?

    • Cosmorom + Zapp = Cosmote = Telekom.

      Primul nucleu a fost Cosmorom – operatorul de telecomunicații al Romtelecom, Zapp a fost cumpărat de la turci, pentru că avea licență 3G, ceea ce îi lipsea Cosmorom-ului.

    • sorin mihai

      Mhm. Make’s sense.

    • Ionut

      Profu’ de istorie.

  • Pingback: Câteva idei legate de eventuală ieșire a diviziei Telekom din România : Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle – Romania 24()

  • Wise Guy

    Am lucrat in Cosmote (partener) inca de la aparitia sa, insa in afara de ofertele de abonament/cartela/telefoane (singurele necodate, un punct forte pentru omul de rand), la capitol nu prea au punctat. Asta nu a mers prea mult, doar pana cand si ceilalti au venit cu oferte asemanatoare, s-au aliniat pietei. Nu stiu ce investitii au facut in retea, insa cand aveau probleme cu reteaua, cand discutam cu ei mereu spuneau ca se instaleaza antene spre litoral (iarna) si la munte (vara), de parca alte zone din Romania nu ar fi fost populate sau toti romanii ar fi mers la mare si la munte, iar in restul timpului ar fi comunicat prin porumbei voiajori. Sincer va spun 3 ani de zile am primit acest raspuns. A doua mare problema, relatiile cu clientii si cu partenerii. Pot sa scriu lejer cateva romane care cred eu ca ar avea un mare succes. Acum nu stiu daca sa fie de comedie sau dedrama. Am sperat la foarte multe cand a sosit Telekom (pe care nu l-am mai prins in campul muncii), insa am ramas si eu ca multi altii doar cu speranta. Si in prezent am numarul de telefon principal tot in Telekom (nu stiu de ce l-am prelungit in urma cu vreo 14-15 luni), insa sunt sigur ca in acest an voi renunta la ei indiferent de ce se va intampla cu ei..

  • Cristian

    Dacă Telekom România va dori să vândă divizia mobilă, Digi Mobil nu cred că va fi fără concurență pentru o eventuală achiziție . În ultimul an gigantul Hutchison Whampoa ( are sediul în Hong Kong ) și-a exprimat dorința să-și extindă operațiunile telecom europene și în centrul și estul Europei . În 2012 Hutchison Whampoa a cumpărat Orange Austria de la France Telecom iar în 2015 a făcut o ofertă de 10.25 miliarde £ pentru a cumpăra operatorul britanic O2 controlat de gigantul spaniol Telefonica . În mai 2016 însă Comisia Europeană a blocat această achiziție . În Europa operațiunile telecom ale Hutchison Whampoa se fac prin brandul 3 ( Three.com ), în prezent existând filiale în Italia, Austria, Suedia, Marea Britanie, Danemarca și Irlanda .

  • AlxN

    Emil, eu cred ca e oportuna iesirea de pe piata iar clientul nu pierde deloc.
    1. Daca mai stau mult Rcs ii devalizeaza complet, nu mai au ce sa vanda (doar licente, fara abonati).
    2. Clientul nu pierde pentru ca oricum serviciile Tlk sunt jenante. Rcs ia exact ce are nevoie pentru a se putea bate de la egal la egal cu ceilalti – un spectru “normal” de frecvente, in care toti producatorii de deviceuri sunt prezenti. Orange ia sub control partea de fix – s-a vazut ca au fost agresivi pe oferte acest segment(dupa barther). Rezulta investitii si servicii complete de atat la Rcs cat si Orange.
    Vodafone.. hmm va mai amintiti de speculatile dintre Vdf si Upc ?! Daca cele mai sus se intampla Vdf este condamnat sa cumpere/aibe un acord cu Upc, altfel moare incet si sigur.
    Asadar numai de bine!
    My 2 cents… :)

  • cutienoua

    Tmobile USA a incercat de 2 ori sa vanda operatiunile in ultimii 5 ani cu att si sprint,dar nu a reusit .poate in Ro e mai simplu!

  • Mihai Matzero

    Orange trebuie sa faca ceva deoarece a pierdut foarte mult in Bucuresti. Nu stiu cum au reusit dar au atras foarte multi oameni din mediu rural(probabil semnal mai bun) si foarte multe companii. Pentru persoane fizice, cel putin pe Bucuresti sunt la pamant. Personal nu am nici un prieten sau cunostinta mai apropiata cu abonament/cartela orange.

    • Wise Guy

      Bucurestiul intotdeauna a fost majoritar pe Vodafone.

    • Mihai Matzero

      Nu stiu ce sa zic. Acum 10-12 ani aveam orange

    • Wise Guy

      Pana acum vreo 5-6 ani cat am lucrat in telecom eu asa am primit datele.

    • Mihai Matzero

      Mai exact Orange->Cosmote->Vodafone->Digi->Vodafone :)

    • Marian

      Telekom este peste Vodafone in Bucuresti. Poate gresesc, dar peste Orange e sigur, ma refer in Bucuresti.
      Am 80% din agenda pe Telekom

  • Mihai Matzero

    Si totusi cel mai mult au avut de pierdut din punctul meu de vedere, din pricina angajatilor. Multi dintre ei fiind “comunisti” vechi cu idei fixe si expirate. De exemplul in zona 13 septembrie am internet fix de la telekom de 20 mbps care pica foarte des. Nu am schimbat operatorul deoarece sunt singurii care imi ofera contra cost ip fix pentru persoane fizice. Pana la urma am sa trec la rds business totusi deoarece e bataie de joc ce fac ei.

  • Marcuss07

    Cred ca e doar un simplu zvon pentru ca:
    1) RDS nu are bani sa cumpere divizia de mobile, abia a făcut un împrumut din câte știu, deci de unde bani. Mai mult decât atât, sunt sigur ca cei care vor vinde vor fi cei de la RDS, asta după ce vor mai aduna abonați, pentru a putea vinde pe o valoare mai mare.
    2) Orange cauta și alte surse de venit decât cele din mobil, dar au acces deja la servicii de fix și fibra prin intermediul Telekom. Sa dea o căruță de bani pe divizia de fix, ar presupune și un plan sa isi amortizeze aceasta cheltuiala. Nu prea vad în cât timp ar putea-o face din moment ce se tinde spre mobilitate iar serviciile de fix sunt în descreștere iar vitezele de pe datele mobile cres de la o zi la alta, iar în viitorul suna a 5G…

    • Soitarau

      Tu vrei sa zici că cei care vor dispărea vor fi cei de la RDS și nu Telekom ?

  • Pingback: Câteva idei legate de eventuală ieșire a diviziei Telekom din România - Stiri ultima ora, stiri online()

  • Bogdan Marian

    eu cred ca e doar un zvon din care nu va fi nimic RDS nu are bani sa cumpere diviza mobila abia au un milion de abonați portați de la telekom,orange și vodafone
    chat despre orange de ce sa cumperi o divizie care costa o gramada de bani când iei beneficia za deja de fibra optica și de servici fixe prin telekom oricum cert este ca daca telekom va dispara nici RDS nu va mai ave multe de spus și iei vor dispara pana la urma eu cred ca acesta sunt doar zvonuri ca în 2014 cand sa zis ca vodafone va cumpara RDS