Smartphone

La nivel global, se fură sau se pierd aproximativ 16 telefoane pe secundă. Din acest motiv, am să vă dau câteva sfaturi despre cum să vă protejaţi împotriva furtului sau cum să fiţi mai atenţi cu smartphone-ul vostru.

1. Activaţi serviciile de localizare. 

Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi când achiziţionaţi un smartphone, este să activaţi aceste servicii de localizare.

Pentru iPhone, totul se face prin iCloud. După ce v-aţi creat un cont de utilizator, mergeţi la Configurări>iCloud şi activaţi “Găsire iPhone” (Settings>iCloud>Find My iPhone). Apoi, pentru a găsi telefonul, intraţi pe site-ul icloud.com, va logaţi şi aveţi acolo “Find My iPhone”. Tot acolo aveţi şi posibilitatea să-l blocaţi cu un cod, să-l faceţi să sune sau să stergeţi totul din el.

Cei de la Samsung ne oferă platforma Samsung Dive şi funcţionează asemănător cu iCloud-ul de la Apple, însă cu rezultate mai dezamăgitoare. Paşii de urmat sunt aceeaşi, trebuie să aveţi un cont Samsung cu care vă logaţi pe site-ul samsungdive.com. Deşi această platformă vine cu 2-3 lucruri în plus, deseori nu funcţionează cum trebuie. Ori durează o veşnicie până să afişeze locaţia, ori dă o eroare şi nu afişează deloc. În iCloud, totul se face foarte rapid şi este foarte precis.

Dacă aveţi un alt smartphone ce rulează Android, vă recomand aplicaţia Lookout Security & Antivirus. Pe lângă faptul că vă protejează smartphone-ul, Lookout vă oferă şi posibilitatea de a-l localiza în caz de furt/pierdere. De asemenea, această aplicaţie este şi o alternativă pentru cei care au un smartphone Samsung.

2. Fiţi precauţi în public! 

În mod evident n-am să vă sfătuiesc să staţi tot timpul cu grija telefonului când ieşiţi din casă, dar sunt câteva lucruri simple pe care puteţi să le faceţi fără probleme. O regulă de aur, zic eu, nu neapărat pentru smartphone-uri este să nu vă ţineţi telefonul în buzunarele exterioare de la geacă. Unui prieten i s-a furat iPhone-ul dintr-un buzunar de acest fel. Eram cu el în autobuz, aglomeraţie maximă, când să coborâm l-a împins cineva uşor şi abia după vreo jumătate de oră a observat că-i lipseşte telefonul.

Regula de argint, vine mai mult ca o recomandare decât o regulă şi este în special pentru neîndemânatici. Ascultaţi muzică! Altfel spus, având căştile conectate la smartphone, puteţi preveni câteva căzături nedorite. Pe mine m-a salvat odată această metodă, iar pe un prieten care are un iPod Touch, ştiu că l-a salvat de foarte multe ori.

3. Asiguraţi-vă smartphone-ul.

Când mi-am luat primul iPhone, mi-am făcut şi o asigurare în valoare de 2 euro/lună pe care încă o consider foarte utilă, deşi acum n-o mai am. Această asigurare este oferită de operatori şi începe de la 2 euro/lună şi ajunge până la 7 euro/lună. În această asigurare, operatorii se angajează să vă repare/înlocuiească telefonul în cazul unor defecţiuni accidentale, gen v-a scăpat telefonul în WC – un studiu arată că 19% din oameni îşi scapă smartphone-ul în WC (am dat acum şi peste o pagină de facebook amuzantă dedicată acestora – People Who Drop Their Cell Phones In The Toilet).

La Orange, găsiţi aici toate detaliile şi tarifele, iar la Vodafone aici. La Cosmote nu am găsit o astfel de asigurare. Deşi sunt abonat Orange, vă recomand asigurarea de la Vodafone deoarece acoperă şi furtul pentru 3 euro/lună.

4. Husele, carcasele şi foliile de protecţie reprezintă un plus. 

La iPhone-urile mele le-am luat încă de la început folii de protecţie faţă-spate şi vă recomand şi vouă să faceţi acelaşi lucru. La primul am reuşit să găsesc folie de spate de-abia după trei zile şi deja avea câteva urme pe spate, care se vedeau foarte clar pe logo. În magazine (Orange, Vodafone, Altex, Domo etc.), aceste folii au nişte preţuri incredibil de stupide. Am rămas mască când am văzut că un pachet (o folie faţă, una spate) costă 150 de lei. Mă rog, aceea a fost o excepţie, deoarece preţurile “normale” încep de la 60 de lei, care sunt totuşi, cam piperate. Eu m-am învăţat minte şi am găsit la 5 lei folia pe Okazii – seriozitate şi calitate mai ceva ca-n magazine.

Husele şi carcasele sunt cu du-te-vino deoarece se pierde design-ul deosebit al device-ului. Smartphone-urile devin din ce în ce mai frumoase şi nu prea se merită să le acoperim. Să nu uităm totuşi că pe lângă Hardware şi Software, Design-ul este foarte important. Însă, o carcasă se poate dovedi şi utilă. Eu am înţeles asta când eram într-un tramvai ce doar oprise în staţie şi am primit un apel. Am dat repede să scot telefonul din buzunar şi mi-a scăpat. S-a lovit de trei trepte şi o bordură. Am coborât, era sub tramvai, lângă roată, am băgat mâna, l-am luat şi m-am urcat la loc. Nu avea aproape nimic. Doar o urmă destul de mică, deasupra difuzorului. Deşi am avut noroc că nu a căzut pe faţă, sunt sigur că spatele se spărgea dacă nu aveam carcasa.

5. Backup-uri! 

Ultimul sfat pe care-l am pentru voi este să realizaţi cât mai des backup-uri. Nu ştiţi niciodată când se poate întâmpla ceva şi de multe ori, ce avem pe telefon este mai important decât telefonul în sine. Odată la două-trei zile cred că oferă o siguranţă în plus.

 Sursa foto: “Gotta iPhone”