Telefoane Mobile

Specialiştii din întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare lansarea noilor generaţii de smartphone-uri pliabile, iar analiştii din Coreea de Sud au realizat un studiu despre impactul pe care l-ar putea avea aceste device-uri în industrie.

Conform celor de la CGS-CIMB Group, în 2019 vor fi comercializate aproximativ 4 milioane de smartphone-uri pliabile, însă până în 2022 numărul acestora va creşte până la 39 milioane de unităţi / an. Dacă anul viitor cota de piaţă a acestor telefoane abia va depăşi 1%, în 2022 se aşteaptă ca aceasta să ajungă la peste 9%.

Aceeaşi specialişti consideră că Samsung GALAXY F va fi primul smartphone pliabil din lume, lansarea sa urmând a fi realizată în prima jumătate a anului viitor. Ca aşteptări hardware regăsim:

  • două baterii care combinate vor avea o capacitate de 5000 – 6000 mAh;
  • cameră foto duală 2 x 12 megapixeli + cameră frontală de 8 megapixeli;
  • procesor Exynos 9820 de tip octa-core cu 2 x custom CPU, 2 x Cortex-A75 şi 4 x Cortex-A55 + ARM Mali G76 MP12 ca accelerator grafic (în Statele Unite ale Americii va fi utilizat Qualcomm Snapdragon 855);
  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare în varianta standard.

Samsung GALAXY F  va avea un preţ de plecare de 1800 dolari, însă până în 2022 un smartphone pliabil mediu va costa “doar” 1300 dolari.

La final, cei de la CGS-CIMB Group susţin că Samsung va fi liderul detaşat în segmentul display-urilor pliabile, în timp ce LG Display va încerca să le fure această poziţie în anii următori.

Observ că toată lumea este optimistă, toţi se aşteaptă ca smartphone-urile pliabile să schimbe radical industria. Personal am ceva dubii, iar în primii 2-3 ani cred că vor exista momente în care marii producători se vor întreba dacă mai merită să învestească în această tehnologie.

Sursa: phonearena.com