Software

A început să cânte la vioară de la 4 ani, la 5 ani a susținut primul său concert, la 12 ani impresiona la Viena prin interpretarea unor compoziții de Brahms sau Mendelssohn-Bartholdy, studiază la Conservatorul din Viena, dar și la cel din Paris, la 20 de ani începe să compună Rapsodiile Române, dirijează la Opera Națională, activitate pedagogică susținută pentru alte nume cunoscute: Yehudi Menuhin, Christian Ferras etc. 

Da. Este vorba despre cel mai mare muzician ce a trăit vreodată în România – George Enescu. Yehudi Menuhin spunea despre maestrul său: Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile sale puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusește

În 1915 organizează prima ediție a unui concurs de compoziție, iar George Enescu susținea premiile generoase din resursele sale proprii. Prima ediție a Festivalului George Enescu a început în 1958 și inițial era stabilit a se desfășura din 3 în 3 ani. A primit un suflu nou după revoluție, iar din 2002 s-a ajuns la o ritmicitate din 2 în 2 ani. 

Festivalul Internațional George Enescu în ediția a XXIV-a se desfășoară între 31 august – 22 septembrie. Este și cea mai mare ediție din istoria sa – peste 2500 de muzicieni, 84 de concerte și recitaluri etc.

Samsung și-a propus să susțină evenimentele memorabile și astfel a încheiat un parteneriat cu Festivalul Internațional George Enescu, parteneriat demarat în ultimii 3 ani. Misiunea Samsung este să democratizeze accesul celor interesați la un festival de asemenea amploare, să susțină digitalizarea și să aducă experiențe inedite bazate pe cele mai noi tehnologii. 

„Poziția noastră de partener pentru inovație ne onorează, dar ne și determină să aducem elemente de tehnologie de ultimă generație în cadrul Festivalului George Enescu. Mai mult, în calitate de brand care susține inovația în domeniul cultural, ne  bucurăm să le oferim oamenilor experiențe digitale, cu ajutorul cărora aceștia beneficieză de toată amploarea și efervescența Festivalului George Enescu”, a declarat Simona Panait, Marketing Director România & Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România. 

Pentru 2019 au pregătit trei aplicații: una dintre ele bazată pe AR (realitate augmentată), VR (realitate virtuală), dar și o aplicație dedicată festivalului. 

  • AR;

 

Este suficient ca bancnota de 5 lei să fie scanată cu aplicația dARe by Samsung și se transformă într-un portal către concertele cu muzică clasică. Aplicația o găsiți gratuită în Google Play și App Store. O să revin pe acest subiect. Bănuiți de ce a fost aleasă bancnota de 5 lei? :) 

  • VR;

Casa Memorială George Enescu din Liveni integrează o expoziție în care pot fi văzute: pianul artistului, o vioară jucărie, trusă de culori, desene făcute de Enescu când era copul, fotografii ale părinților săi etc. 

În Muzeul Memorial din Dorohoi pot fi văzute piese de mobilier ce reconstituie atmosfera de epocă, un pian, viori, partituri și manuscrise (celebra operă Oedip), scrisori, mulaje cu mâinile artistului, cărți, picturi și altele. 

La Sinaia este o vilă ridicată după recomandările lui George Enescu. A revenit în mod periodic spre a-și dedica timp creației. A avut și o relație specială cu Casa Regală și a dorit să fie în prezența lor, dar cred că și locul l-a atras. În salon se află un pian Ibach comandat la Lausanne. Pot fi văzute detalii de interior, piese de artă etc. A donat locuința către statul român în 1946 spre a servi ca loc de odihnă pentru artiști. 

Muzeul Național George Enescu a fost înființat în 1956 și este găzduit de Palatul Cantacuzino pe Calea Victoriei. Printre obiectele de muzeu se află prima sa vioară ce a primit-o la vârsta de 4 ani. 

Puteți merge pe urmele marelui compozitor prin Enescu 360. 

Enescu 360 este o expoziție digitală permanentă ce poate fi vizitată în cadrul holului Sălii Palatului. Acolo pot fi vizitate 4 dintre casele memoriale ale maestrului George Enescu: Casa Memorială George Enescu din Liveni, Muzeul Memorial George Enescu din Dorohoi, Muzeul Național George Enescu din Sinaia și Muzeul Național George Enescu din București. Enescu 360 are și un website dedicat. Cele 4 locuințe pot fi vizitate la exterior și interior, holurile și camerele. Prin Gear VR se oferă acces și la documente rare cum ar fi testamentul maestrului. 

  • Enescu Experience, powered by Samsung;

Este o aplicație ce ajută la informarea publicului și asigură accesul la întreaga gamă de evenimente. O găsiți gratuit în Google Play și App Store. Prin intermediul localizării telefonului aduce notificări legate de evenimente, permite programarea participării etc. 

Aplicația este structurată spre a fi ușor de folosit:

  1. Hartă interactivă cu evenimentele aflate în desfășurare sau ce urmează a avea loc;
  2. Calendar dedicat al evenimentelor din cadrul festivalului;
  3. George Enescu Festival 2019. 

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.