Ce reprezintă litera „S” din denumirea Samsung Galaxy S?

/
/
27 apr. 15
/

Credeaţi că litera „S” din denumirea flagship-urilor Samsung vine de la numele companiei? Din păcate, sau din fericire, nu acesta este motivul prezenţei acestei litere.

În anul 2009 când Samsung a intrat puternic pe piaţa smartphone-urilor, aceştia au lansat seria de device-uri Galaxy. Primul terminal prezentat cu denumirea „Galaxy” a fost modelul Samsung Galaxy Spica / Samsung i5700. Deoarece compania a dorit să diferenţieze telefoanele sale încadrându-le în segmente diferite, în anul imediat următor au apărut primele device-uri cu diverse litere în denumiri („S” de exemplu). Pentru a lămuri motivul utilizării acestora, în anul 2011 PR-ul companiei a anunţat ce reprezintă fiecare literă în viziunea sa:

  • „S” vine de la Super Smart. În această categorie întră doar flagship-urile companiei, device-urile cu cele mai noi tehnologii din domeniu şi cel mai ridicat număr de vânzări;
  • „R” vine de la Royal/Refined. În această categorie Samsung prezintă smartphone-uri premium, o combinaţie între putere, performanţă şi productivitate. Din păcate în această zonă nu prea au fost lansate foarte multe device-uri;
  • „W” vine de la Wonder. În această categorie se încadrează terminalele midrange cu raport calitate-preţ echilibrat. Nici în acest caz nu putem regăsi prea multe smartphone-uri;
  • „M” vine de la Magical. Acest lucru se traduce prin device-uri perfomante cu preţ scăzut;
  • „Y” vine de la Young. Putem regăsi device-uri entry-level destinate tinerilor şi pieţelor emergente.

Galaxy S3

Chiar dacă timpul a trecut, în anul 2015 Samsung etichetează telefoanele sale după aceleaşi principii, cu anumite modificări apărute pe parcurs. Astfel, din 2011 până în 2015 au mai apărut câteva litere:

  • „K” vine de la Kapture. În această zonă Samsung încadrează toate smartphone-urile axate puternic pe zona foto;
  • „A” vine de la Alpha. Acest segment a fost lansat în 2014 şi reprezintă device-urile midrange cu specificaţii hardware puternice şi materiale premium;
  • „Z” vine de la Tizen OS. În cadrul acestui segment regăsim doar telefoane care utilizează sistemul de operare propriu Tizen;
  • „E” reprezintă terminalele Samsung de pe nişa midrange.
Sursa: Wikipedia.org
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.